Membrii ansamblului și conducerea acestuia își exprimă profundul regret și transmit condoleanțe, subliniind că amintirea regretatului violonist Victor Neagu va rămâne vie prin muzica și exemplul său.
Ansamblul „Fluieraș” este în doliu după moartea violonistul Victor Neagu
Familia „Fluieraș” îl descrie pe Victor Neagu ca pe un coleg drag, dedicat și inspirator, care a influențat generații de artiști și a contribuit decisiv la prestigiul orchestrei.
Într-o postare realizată pe Facebook, Edgar Ștefăneț a spus că regretatul violonist a fost „un instrumentist desăvârșit, un om de o rară dăruire și un pilon al Fluierașului”.
„Drum lin spre ceruri, Victor Neaga… Cu profundă tristețe, familia Ansamblului Fluieraș anunță trecerea în neființă a bunului nostru coleg, violonist și cel mai longeviv membru al orchestrei, a cărui vioară a răsunat decenii la rând. A fost un instrumentist desăvârșit, un om de o rară dăruire și un pilon al Fluierașului, care ne-a inspirat generații la rând. Îi vom păstra vie amintirea prin muzica și exemplul său. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a scris Edgar Ștefăneț pe Facebook.
Postarea poate fi vizualizată aici.
Ansamblul de cântece și dansuri populare „Fluieraș” este unul dintre primele colective profesioniste din Republica Moldova
Ansamblul de cântece și dansuri populare „Fluieraș” este unul dintre primele colective profesioniste din Republica Moldova, fiind înființat în anul 1945 la Filarmonica de Stat. Primul dirijor al orchestrei a fost Constantin Tîrțău, recunoscut în epocă pentru contribuțiile sale în muzica autohtonă. Ulterior, conducerea colectivului a fost preluată de Serghei Lunchevici, care a conferit orchestrei un stil inconfundabil și o tehnică interpretativă deosebită, menținând mereu un nivel înalt de performanță.
Programele de concert ale orchestrei „Fluieraș” s-au distins prin varietatea și frumusețea repertoriului, interpretând nu doar muzică populară, ci și muzică academică și melodii ale popoarelor lumii. Spectacolele prezentate în Republica Moldova, dar și în peste 50 de țări, au fost apreciate de publicul meloman. Ansamblul a fost admirat în țări precum Canada, India, Maroc, Finlanda, Germania, Franța, Italia, Turcia, China, Austria, România, Polonia, Cehia, Brazilia, Mexic și în toate republicile ex-sovietice.
De-a lungul anilor, orchestra a readus în circuit multe bijuterii ale folclorului moldovenesc, dar a lansat și piese de autor, contribuind la extinderea palmaresului repertorial. Printre soliștii vocali de renume care au evoluat în cadrul orchestrei se numără Tamara Ciobanu, Maria Bieșu, Nicolae Sulac, Gheorghe Eșanu, Zinaida Julea, Nina Crulicovschi, Vasile Marin, Eudochia Lica, Olga Ciolacu, Mihai Matieșu, Ioana Căpraru, Anatol Latîțev, Dumitru Gheorghiu, Vlad Gheorghelaș, Ana Barbu, Natălița Munteanu și Marin Ganciu, alături de alți interpreți care au participat la spectacole cu public. De asemenea, nume de referință ale genului înregistrate printre instrumentiștii ansamblului includ Ignat Bratu, Petre Zaharia, Alexei Botoșanu, Semion Brînzilă, Valeriu Negruți, Nelu Laiu, Lucian Cocea, Andrei Mustea, Vlad Sărbușcă, Vasile Duminică, Ion Neniță, Gheorghe Usaci, Anatol Cetulean și Valeriu Cașcaval.
În 1995, Serghei Ciuhrii a fost desemnat dirijor al orchestrei „Fluieraș”, contribuind cu bogatul său palmares componistic și de aranjamente muzicale la menținerea prestigiului colectivului. În prezent, orchestra este condusă de Edgar Ștefăneț și Marcel Ștefăneț, continuând tradiția de excelență muzicală.
Și grupul de dansatori al ansamblului s-a afirmat în cadrul coregrafic autohton, prezentând spectacole variate, caracterizate prin virtuozitate și profesionalism. Maestru coregraf al ansamblului „Fluieraș” este, în prezent, Iurie Bivol, care asigură evoluția și consolidarea performanțelor scenice ale grupului de dans.