Rela Ciulei, una dintre emblemele muzicii populare românești a murit în acest weekend la vârsta de 83 de ani. Cunoscută ca sufletul tarafului „Rapsozii Gorjului”, artista a cântat pe marile scene ale României.

Venea dintr-o familie cu tradiție

Născută în anul 1938 la Telești, județul Gorj, Rela Ciulei provine dintr-o familie de muzicanți, tatăl ei, Ioniță Țambru, fiind unul dintre cei mai renumiți lăutari din zonă. Rela Ciulei nu cânta numai cu vocea, ci și la chitară, instrument primit de la tatăl său, cel care i-a insuflat pasiunea pentru domeniul acesta.

„Muzica lăutărească este viaţa mea! Talentul vine de la tatăl meu, cel mai vestit muzicant din Teleşti. Tatăl meu mă urca sus pe masă să mă vadă lumea cum cânt. Pot să spun că am crescut în muzică şi asta m-a făcut ceea ce sunt. Tot tatăl meu a fost omul care mi-a pus chitara în mână, a simţit că am în sânge iubirea pentru muzica lăutărească.

Chitara este aceeaşi la care cânt şi acum. Mi-a adus-o tata când s-a întors din război. Este o chitară deosebită pentru că are doar patru coarde, iar cu ea se poate realiza un acord autentic din bătrâni”, mărturisea solista în urmă cu ceva timp pentru gazetadesud.ro.

La doar 12 ani, în 1950, artista a obținut premiul întâi la un festival al lăutarilor din Târgu Jiu unde cântă o melodie veche de 60 de ani intitulată „Făcui o prostie și vreau să o mai fac”.

Rela Ciulei cu taraful din Brădiceni. Sursa: Captură YouTube

Taraful „Rapsozii Gorjului”, înființat în 2005

Ceva mai târziu s-a căsătorit cu Nicolae Ciulei, un violonist din Brădiceni, cu taraful căruia începe să concureze cu celelalte vârfuri ale Gorjului: Frații Pițigoi, Taraful Genei Bârsan, Taraful Costică Dindiri și alții.

Din 2005 face parte din Taraful tradițional „Rapsozii Gorjului” al Școlii Populare de Artă, înființat de fratele său, Victor Țambu. Instrumentele la care se cântă sunt specifice județului Gorj (vioara, braciul, chitara și contrabasul).

În 2009 participă la prima ediție a Festivalului Național de Interpretare „Lăutarul”, desfășurat la Drăgășani, județul Vâlcea. Aici taraful este distins cu Marele Premiu, iar Rela Ciulei obține Premiul I la secțiunea soliști vocali.

În august 2010 participă la primul festival româno-irlandez intitulat „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel“, desfășurat la Cimitirul „Vesel” din Săpânța, județul Maramureș, coordonat de Grigore Leșe.

Participă la numeroase ediții ale festivalului „Tarafuri și fanfare”, în 2007 la București, în 2009 în Dumbrava Sibiului, în 2010 la Suceava, în 2013 la București și în 2015 la Sibiu, Târgu Jiu și Craiova.