Doliu în lumea filmului! Un iubit actor a murit la doar 35 de ani. A publicat un mesaj tulburător pe Instagram
SURSA FOTO: Dreamstime - doliu, deces
O veste cutremurătoare zguduie lumea showbizului britanic: Jake Hall, un nume cunoscut din televiziune s-a stins fulgerător la doar 35 de ani, în circumstanțe încă neclare. Ancheta este în desfășurare, iar detaliile apărute până acum conturează un tablou dramatic, plin de întrebări fără răspunsuri.
Doliu în lumea actoriei: Jake Hall a murit la doar 35 de ani
Moartea misterioasă a actorului Jake Hall, cunoscut din serialul „The Only Way Is Essex” („TOWIE”), a șocat fanii producției. Vedeta în vârstă de 35 de ani a fost găsită fără viață într-o vilă închiriată din Mallorca, la scurt timp după o noapte de petreceri care s-ar fi încheiat tragic.
Potrivit informațiilor apărute în presa britanică, polițiștii spanioli l-au descoperit pe Jake Hall într-o baltă de sânge, având răni grave la cap. Ancheta preliminară ia în calcul ipoteza unui accident, existând suspiciunea că fostul actor s-ar fi lovit violent la cap de o ușă din sticlă, care s-ar fi spart în urma impactului.
Incidentul ar fi avut loc într-o vilă din nordul insulei Mallorca, unde Jake Hall se afla împreună cu mai mulți prieteni. Martorii le-ar fi declarat anchetatorilor că grupul ieșise în oraș și a continuat să petreacă și după întoarcerea la proprietate, în primele ore ale dimineții. Poliția a fost alertată miercuri dimineață, în jurul orei 07.30.
Surse apropiate anchetei au precizat că au fost audiate patru persoane de sex masculin și două persoane de sex feminin care se aflau în vilă în momentul tragediei. Ancheta se concentrează în prezent pe teoria unui accident fatal, însă autoritățile spun că este prea devreme pentru concluzii definitive.
Până în acest moment nu au fost făcute arestări, iar rezultatele autopsiei, care urmează să fie realizată la Palma de Mallorca, sunt așteptate pentru a clarifica circumstanțele decesului. Cazul este investigat de Guardia Civil, iar Ministerul britanic de Externe a confirmat decesul, precizând că oferă sprijin familiei și colaborează cu autoritățile spaniole.
Cu doar câteva ore înainte de tragedie, Jake Hall publicase pe Instagram un mesaj care a căpătat ulterior o încărcătură emoțională puternică pentru fani. Într-un videoclip în care apărea pictând, admirând peisaje din Spania și pozând în diferite ținute, el scria că viața este uneori dificilă, dar că încearcă să își amintească lucrurile bune și să privească înapoi la experiențele sale, descriindu-și viața ca o formă de artă.
Cine a fost Jake Hall?
Jake Hall era cunoscut și pentru relația sa tumultuoasă cu Misse Beqiri, mama fiicei sale, River. Cei doi au avut o relație marcată de numeroase despărțiri și împăcări încă din anul 2016, iar în 2018 s-au logodit. Totuși, în același an, presa britanică relata că actorul ar fi fost vizat de un ordin de restricție, în urma unei certe puternice care ar fi fost auzită de vecini. În cele din urmă, relația lor s-a încheiat definitiv, după o serie de conflicte repetate și tensiuni.
Jake Hall a devenit cunoscut publicului larg în 2015, odată cu apariția sa în reality show-ul „The Only Way Is Essex”, unde relația sa cu Chloe Lewis a atras constant atenția tabloidelor și a publicului. Ulterior, acesta s-a retras treptat din televiziune și s-a concentrat pe zona de afaceri și modă, lansând brandul „By Jake Hall”, după ce compania sa anterioară, Prevu, a intrat în lichidare.
În ultimii ani, Jake Hall a apărut frecvent în cercurile mondene internaționale, fiind asociat cu evenimente exclusiviste și petreceri alături de diverse personalități. În 2025, el a fost fotografiat în compania rapperului Kanye West și a lui Bianca Censori, după gala Premiilor Grammy. Momentul a atras atenția fanilor, care l-au felicitat pentru conexiunile sale din lumea celebrităților, mulți fiind surprinși de evoluția sa după perioada „TOWIE”.
CONTACT: nr. de telefon: 0771 505 538 Gmail: georgiana.natalia@capital.ro
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



