Doliu imens în România. Un celebru poet a încetat din viață

Doliu imens în România. Un celebru poet a încetat din viață
Publicat de Valentina Drăgoi la 6 noiembrie 2020, 09:35

Este doliu imens în lumea literaturii din România. Un celebru poet s-a stins din viață cu doar câteva zile înainte de a împlini vârsta de 69 de ani. El s-a făcut remarcat prin multitudinea de opere pe care le-a oferit întregului popor.

Este vorba despre marele poet Lucian Mănăilescu, care, potrivit presei buzoiene s-a stins din viață după o luptă lungă cu o boală incurabilă.

Marele poet s-a născut la Nehoiu şi a absolvit al Școala Sanitară Buzău. În 2011 și-a luat licența în Istorie şi fost asistent medical principal de epidemiologie la C.S.A. Buzău.

De asemenea, Lucian Mănăilescu a fost un apreciat redactor de carte şi redactor-șef la numeroase publicații locale precum Viaţa Buzăului, Muntenia (1990-1992), Jurnalul de Buzău (1992-1993), Informaţia Buzăului (1993), Fereastra şi Mizil (2007- 2016). „Săru’ mâna, mamă și tată / Eu plec să-nvăț cititul / și socotitul, și muritul…”, este un pasaj din poezia „Plecarea din copilărie”, care a fost scrisă de poet.

Conform sursei citate, „scrisul poeziei profunde i-a adus un loc aparte în galeria scriitorilor români contemporani”. Cel care la 11 noiembrie ar fi împlinit 69 de ani a fost Membru al Uniunii Scriitorilor din România încă din 2006.

Și Uniunea Scriitorilor din România și-a exprimat regretul pentru marea pierdere.

Pentru cultura buzoiană și națională, acesta a reprezentat o personalitate distinctă şi incotestabilă. Spiritul său creator l-a ajutat de-a lungul timpului să fie un organizator foarte activ al multor evenimente culturale. În biografia de pe pagina USR Brașov, poetul a dezvăluit că a debutat cu poezie în România literară.

Cele mai de seamă opere

De-a lungul vieții sale, Lucian Mănăilescu a mai colaborat cu revistele Luceafărul, Cronica, Viața Românească, Poesis, Vatra Veche, Oglinda literară, Cafeneaua literară, Urmuz şi Plumb.

„În volum a debutat în 1997 cu versuri, Cartea junglei. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2006, transferat la filiala Brașov în 2018. A organizat cele nouă ediții ale Festivalului Naţional de Literatură Agatha Grigorescu Bacovia – Mizil”, arată sansanews.ro.

Printre altele, în opera acestuia regăsim titlurile „Poezie: Cartea junglei” (1997), „Lacrimi de Murano” (2001), „Rememorări” (2004), „Ultima eră glaciară” (2006), „Am auzit că viaţa e frumoasă” (2009), „60” (2011), „Raiul pirania” (2011), „Atrocităţile fericirii” (2015), „Fractali” (2017) şi „Interviuri: Ferestre literare” (2016).
„A plecat în lumea poeziilor nescrise.”

Durere fără margini

Anunțul decesului marelui poet fost primit cu multe regrete de oamenii de cultură din Buzău.

„Poetul Lucian Mănăilescu a plecat în lumea poeziilor nescrise”, este un mesaj postat recent pe pagina de Facebook Literadura.

„Dumnezeu să-l odihnească în pace! Pentru memoria lui LUCIAN MĂNĂILESCU, rafinat om de cultură, creator de bijuterii literare, depozitarul frumosului acestui oraș, păstrat în mii de instantanee, putem să exprimăm recunoștința printr-un gând, printr-o lumină, printr-un vers.

Toți îi suntem datori pentru ceea ce a lăsat în urmă… Trudă zidită în versuri unice! Sus, printre stele, își va găsi liniștea și timpul pentru proiectele gândite, începute și nefinalizate. Dumnezeu să vă odihnească, om neprețuit! În urma dv., cetatea, cu un poet mai puțin, va tăcea îndelung…”, a scris avocata Roxana Mihaela Constantinescz.

Informații articol
Etichete: , ,
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.