Doliu imens în România! A murit chiar de ziua lui. Ion Iliescu este în stare de şoc
SURSA FOTO: Dreamstime - doliu național
Doliu imens în România luni, 31 ianuarie, după ce un renumit gazetar a murit chiar de ziua lui! El a fost cel pe care fostul președinte Ion Iliescu l-a jignit cu apelativul „Măi, animalule!”.
Doliu în România după ce a murit jurnalistul Paul Pârvu, cel căruia fostul președinte Ion Iliescu i s-a adresat cu apelativul „Măi, animalule!“. Acesta ar fi împlinit chiar luni, 31 ianuarie, vârsta de 61 de ani. Decesul a survenit încă de duminică seară.
Jurnalistul Paul Pârvu a murit
Acum câteva luni, Paul Pârvu, originar din Constanța, a fost internat în spital după ce s-a infectat cu noul coronavirus, dar şi pentru a primi suport medical după ce a suferit un accident vascular cerebral. Jurnalistul constănţean a rămas în memoria tuturor ca fiind cel căruia Ion Iliescu i s-a adresat în anul 1992: „Măi, animalule!“.
Cum s-a petrecut incidentul care l-a făcut celebru
Era 15 august 1992, la Constanţa. Cel mai iubit preşedinte al României postdecembriste, Ion Iliescu, lua parte la festivităţile dedicate Zilei Marinei. După manifestările din faţa Comandamentului Marinei, Iliescu şi suita de oficialităţi merg la Prefectură, pentru a ciocni un pahar de şampanie. Prefect era pe atunci avocatul Dragoş Chilea.
În faţa Prefecturii Constanţa, lumea se îmbulzeşte să-l vadă şi să-l atingă pe noul lider. Baia de mulţime este însă perturbată de un grup de protestatari care cer zgomotos demisia lui „Ilici“. Un ziarist de la Telegraf, investigatorul Paul Pârvu, îl abordează cu aplomb pe omul providenţial al românilor. Paul era unul dintre contestatari şi avea de pus o grămadă de întrebări despre Revoluţie, despre Piaţa Universităţii, despre KGB, Moscova şi influenţa sovietică.
Pentru prima şi ultima dată în viaţa lui, Ion Iliescu îşi pierde cumpătul. Se înfurie pe ziaristul extrem de insistent şi aproape îl ia de gât, lăsându-i să scape apelativul celebru: „Măi animalule!“
Faza i-a luat prin surprindere pe absolut toţi cei prezenţi. Gestul fulgerător a fost imortalizat doar de Serviciile care asigurau escorta preşedintelui. În presă au apărut imagini cu preşedintele Iliescu şi cu ziaristul Pârvu stând faţă în faţă la foarte mică distanţă, privindu-se duşmănos.
După ciocnirea cu Iliescu, partidele de dreapta l-au ofertat pentru a profita de celebritatea lui. Paul Pârvu a refuzat, fiind un ţărănist din convingere. N-a activat niciodată în politică, nu a intrat nici în administraţia publică şi s-a despărţit de colegii lui de drum: Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Sorin Strutinski. A rămas un ziarist de investigaţie acerb şi sărac, care „n-are mamă, n-are tată“. Cristian Paţurcă, trubadurul Pieţei Universităţii, a făcut chiar un cântec dedicat acelui episod, intitulat „Măi animalule“.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






