Doliu imens în presă! A murit unul dintre cei mai mari jurnaliști din România
SURSA FOTO: Dreamstime
Doliu imens în presă! A murit unul dintre cei mai mari jurnaliști din România, Horia Alexandrescu, având o experiență remarcabilă în peisajul jurnalistic din țara noastră. Trista veste a fost confirmată chiar de fiica sa, jurnalista Anca Alexandrescu.
Doliu imens în presă! A murit unul dintre cei mai mari jurnaliști din România. Jurnalistul și gazetarul Horia Alexandrescu a încetat din viață la vârsta de 74 de ani.
Omul de presă s-a stins după ce a pierdut lupta cu o boală necruțătoare.
Doliu imens în presă! A murit Horia Alexandrescu
Horia Alexandrescu s-a născut la 9 aprilie 1947, în București și a fost ziarist, director și fondator al unor gazete în peisajul media de după anul 1989, autor a 6 volume de publicistică, moderator al mai multor emisiuni de televiziune, președinte al Fundației Române pentru Jurnalism.
A absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport şi Facultatea de Ziaristică, din cadrul Academiei „Ştefan Gheorghiu”. Debutează în presă în anul 1971 la ziarul Sportul, iar apoi devine redactor al acestei publicaţii.
Din anul 1977 scrie la Scânteia Tineretului, iar din 1989 activează la secţia sport a Tineretului Liber. După anul 1989 este secretar general de redacţie la Tineretul Liber, iar apoi redactor-şef adjunct la aceeaşi publicaţie.
În anul 1990 a înfiinţat „Sport Star”, un ziar de sport care nu s-a bucurat de succes.
A înființat Cronica Română
În toamna anului 1990, alături de Adrian Sârbu şi de alţi 5 jurnalişti a fondat cotidianul Curierul Naţional, fiind totodată şi directorul general al publicaţiei.
În 1992 vinde toate acţiunile pe care le avea la Curierul Naţional, iar în 1993 părăseşte ziarul înfiinţat în 1990 şi pune bazele unui nou cotidian, Cronica Română, la care este şi director general.
Părăseşte acest ziar în anul 2001 şi înfiinţează cotidianul Independent.
În 2004 a realizat şi moderat o emisiune la Televiziunea Română, „Cafeneaua politică”, emisiune premiată cu Premiul pentru jurnalism „Pamfil Şeicaru”.
În 2009, o emisiune cu acelaşi titlu, Cafeneaua Politică, este moderată de Horia Alexandrescu la postul de televiziune OTV.
Ca scriitor și membru al Uniunii Scriitorilor din România, Horia Alexandrescu a publicat peste 15 volume de publicistică.
”Tata a plecat”, a scris Anca Alexandrescu, fiica jurnalistului, luni dimineață, pe contul de Facebook, potrivit antena3.ro.

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




