Anca Alexandrescu, desemnată consilier onorific al premierului Dăncilă
Anca-Nicoleta Alexandrescu va fi consilier onorific al prim-ministrului Viorica Dăncilă, conform unei decizii publicate joi în Monitorul Oficial. Activitatea sa este neremunerată, se mai arată în decizia semnată de şefa Guvernului, scrie Digi24.
Ea este consiliera lui Liviu Dragnea și se ocupă de imaginea și de comunicareaacestuia, fiind nelipsită de lângă șeful PSD.
Anca Alexandrescu este fosta soție a lui Dan Andronic, patronul cotidianului Evenimentul zilei, și fiica jurnalistului Horia Alexandrescu. Ea este o obişnuită a guvernărilor PSD. A mai coordonat comunicarea şi pentru foştii premieri Adrian Năstase şi Victor Ponta, dar s-a ocupat şi de imaginea fostului primar general al Capitalei, Sorin Oprescu.
În timpul guvernării Ponta, firma noului consilier onorific al premierului Dăncilă s-a ocupat de imaginea ministrului Dezvoltării de atunci, Liviu Dragnea.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





