Doliu imens în lumea filmului! Un renumit actor a murit. Decesul a fost ținut ascuns
Doliu imens în lumea filmului! Un renumit actor, supranumit „omul cu o mie de voci”, a murit la vârsta de 93 de ani. Decesul a avut loc în data de 11 septembrie, însă a fost ținut ascuns din considerente pentru familia lui.
Este vorba despre actorul francez Roger Carel, conform celor relatate de către Le Figaro.
Personajele cărora a dat viață
Regretatul Roger Carel, cunoscut drept Carel, şi-a împrumutat vocea personajului Astérix timp de 47 de ani. Pe lângă Astérix, acesta a dat viață multor personaje îndrăgite cu vocea lui: Winnie, Jolly Jumper, Milou, Idéfix şi şarpele Kaa din „Cartea junglei”.
Fiul acestuia a confirmat pentru Le Parisien că starul a murit în data de 11 septembrie.
„Nu ne-am dorit să comunicăm decesul, din consideraţie pentru soţia lui, foarte bulversată. Nu am dorit ca ea să fie asaltată de mesaje din partea comunităţii profesionale sau a jurnaliştilor”, a transmis fiul lui Roger Carel pentru Le Parisien.
Unde a fost înmormântat regretatul actor
Înmormântarea celebrului actor a avut loc joi, în cadru privat, în localitatea Villejésus, departamentul Charente.
Născut pe 14 august 1927, Roger Carel a avut o carieră prolifică şi în faţa camerei de filmat, jucând în mai multe seriale şi filme de televiziune, dar şi pe scena de teatru.
S-a ocupat cu dublajul următoarelor personaje
Printre multe alte personaje, regretatul actor s-a ocupat cu dublajul următoarelor personaje:
- The Flintstones (1960–1966) – Fred Flintstone
- 1001 Dalmațieni (1961) – Pongo
- Cartea Junglei (1967) – Kaa
- Asterix the Gaul (1967) – Asterix
- Asterix și Cleopatra (1968) – Asterix, Dogmatix
- Pisicile Aristocrate (1970) – Roquefort / Lafayette
- Robin Hood (1973) – Sir Hiss
- Alice în Țara Minunilor (1974) – Pisica Cheshire (al doilea dublaj)
- Pinocchio (1975) – Jiminy Cricket (al doilea dublaj)
- Cele 12 munci ale lui Asterix (1976) – Asterix, Dogmatix
- Păpușile Muppets (1976-1981) – broasca Kermit/ Prezentatorul / Dr. Bunsen Honeydew
- Star Wars: Episodul IV A New Hope (1977) – C-3PO
- Star Wars: Episodul V The Empire Strikes Back (1980) – C-3PO
- Pac-Man (1982-1983) – Blinky
- Star Wars: Episodul VI Return of the Jedi (1983) – C-3PO
- Dumbo (1984) – Timothy Q. Mouse (al doilea dublaj)
- The Karate Kid (1984) – M. Kesuke Miyagi
- Asterix versus Caesar (1985) – Asterix, Dogmatix
- The Karate Kid Part II (1986) – M. Kesuke Miyagi
- An American Tail (1986) – Digit
- The New Adventures of Winnie the Pooh (1988–1991) – Pooh / Piglet / Rabbit
- Jurassic Park (1993) – vocea ghidului
- Star Wars: Episodul I The Phantom Menace (1999) – C-3PO
- Star Wars: Episodul II Attack of the Clones (2002) – C-3PO
- Cartea Junglei 2 (2003) – Kaa
- Star Wars: Războiul Clonelor (2003–2005) – C-3PO
- Star Wars: Episodul III Revenge of the Sith – C-3PO
- Vacanța lui Mr. Bean (2007) – Vicar
- Star Wars: Războiul Clonelor (2008) – C-3PO
- Star Wars: Războiul Clonelor (2008-2010) – C-3PO
- Harry Potter și Prințul Semipur (2009) – Horace Slughorn

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




