Mii de clienți care se bazează de ani buni pe sucursalele bancare din orașele lor vor trebui să le spună adio. Cel puțin 190 de sucursale ale unor bănci importante din Regatul Unit se vor închide. Măsura are loc în contextul în care marile bănci aleg să facă tranziția spre serviciile bancare online, scrie The Sun.

HSBC va închide 114 sucursale, NatWest va pune lacătul pe alte 43

Cea mai mare rețea de bancomate din Marea Britanie, LINK, ține evidența tuturor închiderilor sucursalelor bancare. Astfel, HSBC va închide anul viitor 114 sucursale, iar NatWest va pune lacătul pe 43 de sucursale. Lloyds Bank va închide 14 sucursale, iar Barclays va închide 11 dintre sucursalele sale. Halifax și Santander vor închide, și ele, câte cinci filiale, iar Nationwide va închide o singură sucursală.

HSBC oferă tablete și servicii speciale de consultanță

„Decizia de a închide o sucursală nu este una care se ia ușor, mai ales dacă suntem ultima sucursală dintr-o zonă. Așa că am investit foarte mult în strategia post închidere, inclusiv oferind tablete gratuite pentru unii clienți care nu au un dispozitiv pentru a efectua servicii bancare online, alături de consultații speciale pentru a-i ajuta să migreze spre banca digitală”, a precizat Jackie Uhi, director general de distribuție al HSBC Marea Britanie.

Raportul APRA a recomandat băncilor să-și îmbunătățească protocoalele de închidere a sucursalelor și comunicarea cu clienții, remarcând preferința din ce în ce mai mare a clienților pentru serviciile bancare online. Băncile din Marea Britanie trebuie să aibă o alternativă, înainte de a închide o sucursală sau un bancomat, a avertizat Financial Conduct Authority (FCA), organismul de supraveghere din Marea Britanie.

FCA a emis pentru prima dată îndrumări în 2020, cerând băncilor să efectueze verificări amănunțite cu privire la impactul închiderii permanente a sucursalelor și a bancomatelor. Vârstnicii și persoanele fără acces la internet au fost afectați în mod special. Tobias Gruber, directorul executiv al firmei de credite My Community Finance, susține că băncile ar trebui să folosească banii pe care îi economisesc prin închiderea sucursalelor pentru a îmbunătăți serviciile bancare digitale și telefonice.

Băncile investesc mult în funcționalitatea digitală

Anul trecut, băncile din întreaga lume au redus semnificativ numărul sucursalelor, potrivit CNBC. Numai în Statele Unite, băncile au închis un total de 2.927 de sucursale. La nivel mondial, băncile au închis aproape 4.000 de sucursale și au deschis doar 1.000. Banca Wells Fargo a avut cele mai multe lacăte puse pe ușă, cu un total de 267 de sucursale închise.