Dincă se pregătea să ucidă din nou! Cine era noua victimă? A recunoscut totul

Dincă se pregătea să ucidă din nou! Cine era noua victimă? A recunoscut totul
Publicat de Bogdan Ungureanu la 18 ianuarie 2020, 00:01

Potrivit procurorilor, Gheorghe Dincă ar fi purtat mai multe discuţii cu colegii săi de celulă, cărora le-ar fi povestit detalii extraordinare despre faptele sale, dar şi despre ce alte intenţii ar mai fi avut.

În rechizitoriul procurorilor apare o informaţie şocantă cu privire la Gheorghe Dincă. Acesta ar fi intenţionat să-l ucidă şi pe cel pe care l-a nominalizat drept complice la abuzurile asupra Luizei Melencu: Ştefan Risipiţeanu.

Astfel, potrivit declaraţiilor unui coleg de celulă care ar fi stat de vorbă cu Gheorghe Dincă, acesta ar fi intenţionat să-l ucidă pe complicele său, Ştefan Risipiţeanu, şi apoi să-l ardă în celebrul butoi din curtea sa. Dincă ar fi recunoscut aceste intenţii într-o discuţie cu colegul său de celulă.

Claudiu Lascoschi, avocatul lui Gheorghe Dincă, neagă însă această posibilitate.

“Aşa ceva nu este adevărat. Chiar dacă s-ar fi purtat vreo discuţie, cu siguranţă că nu a fost bine înţeles contextul. Contextul probabil că este altul. În niciun caz nu a avut intenţia de a face aşa ceva cu Fane Risipiţeanu”, a explicat avocatul, într-o intervenţie la Antena 3.

Ce le-a mai povestit Dincă celorlalţi deţinuţi

Gheorghe Dincă ar fi purtat şi alte discuţii cu colegii săi de celulă, care au aflat detalii extraordinare despre monstrul din Caracal. Astfel, Dincă le-a spus că el se consideră nevinovat și că va scăpa de arestul preventiv. În plus, criminalul le-a povestit celorlalți deținuți ce planuri are pentru momentul în care va fi eliberat din închisoare. Se pare că Dincă ar vrea să facă turul României după ce va fi pus în libertate.

De asemenea, potrivit ultimelor declarații făcute de Gheorghe Dincă, principalul suspect din dosarul Caracal, Ştefan Risipiţeanu nu ar fi fost singurul său complice. Acum, oamenii legii caută încă două persoane care ar fi intrat în contact cu Dincă şi cu victimele sale şi ar putea avea informaţii extrem de importante pentru anchetă.

Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.