Diana Buzoianu spune că a fost amenințată de șeful ESZ Prahova: Pentru că el este foarte periculos și are foarte multă susținere
SURSA FOTO: Guvernul României-Diana Buzoianu
Diana Buzoianu, ministrul Mediului, afirmă că a fost amenințată de Bogdan Chițescu, directorul general al companiei ESZ Prahova. Potrivit declarațiilor sale, într-o şedinţă la Prefectura Prahova, Chițescu ar fi spus: „dacă mă ating de el, va urca toate sindicatele în capul meu, pentru că el este foarte periculos și are foarte multă susținere”.
Diana Buzoianu spune că a fost amenințată de șeful ESZ Prahova
Ministrul susține că amenințările nu au fost izolate doar la acea întâlnire: „de-a lungul acestor zile a zis de multiple ori că are susținere politică, a zis că va mobiliza parlamentari în jurul lui”.
„Eu vă spun un singur lucru. Pe mine nu mă intimidează lucrurile astea. Eu nu m-am născut ministru, eu pot mâine, sau poimâine, să nu mai fiu aici. Dar cât o să fiu aici, o să-mi fac treaba. Când nu o să mai fiu aici, foarte bine, o să fiu împăcată cu mine că mi-am făcut treaba. Deci, pe mine nu mă impresionează nimeni care vine să-mi spună că «am susținere politică, că aduc eu sindicatul»… Dacă aș fi fost speriată de sindicate, nu aș fi început nici reforma la Romsilva, nici reforma la Apele Române. Directorul de la Apele Române este un specialist pe care eu m-am chinuit să nu-l aduc din conducerile actuale ale companiei. Am încercat să aducem un om care a răspuns tehnic la întrebările care i-au fost puse în interviu și care să nu fi fost cu vreo legătură cu actuala conducere, ca să nu poată să planeze suspiciunea că a fost introdus pe grupuri de interese”, a mai spus ministra Mediului.
Ministrul a adăugat că, în multe judeţe, apa este tratată și distribuită de un singur operator. În schimb, în Prahova există un „sistem hibrid”, cu doi operatori, ceea ce, în opinia ei, nu funcționează.
Buzoianu a declarat că, dacă se va decide desființarea ESZ Prahova, aceasta trebuie să fie însoţită de „măsuri tranzitorii”, adică cu o reorganizare care să asigure continuitatea furnizării de apă.
Totodată, ea a afirmat că este interesată, pe termen mediu, de analizarea unui astfel de scenariu: „Cred că trebuie să fie desființată”, a spus ministrul.
În fața ameninţărilor, Buzoianu a precizat că nu se lasă intimidată: „Pe mine nu mă impresionează nimeni care vine să-mi spună că «am susținere politică, că aduc eu sindicatul» Eu, cât o să fiu aici, o să-mi fac treaba”.
Ea a mai afirmat că, dacă apar probleme confirmate de corpul de control, cei responsabili trebuie să răspundă: „Unde este responsabilitatea, acolo trebuie să fie şi consecinţele.”
Presiuni politice și responsabilitatea instituțională
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a subliniat că, din punctul său de vedere, problema nu ţine de minister, ci de responsabilitatea instituţiilor locale care administrează apa. Potrivit ei, numirile din ESZ Prahova şi din structurile locale au fost „politice”, de aceea nu sunt surprinzătoare deficiențele: „trebuie să ducem responsabilitatea acolo unde experții au dat niște răspunsuri total eronate”.
Ea a menționat că va analiza, împreună cu echipa sa, dacă ESZ-ul trebuie să existe în continuare sau dacă ar trebui desființat, dacă se constată că funcționarea sa este deficitară. „Compania aceasta, în mod evident, dacă va fi desființată, trebuie să fie desființată cu niște măsuri tranzitorii”, a declarat Buzoianu.
Criza de apă potabilă din județele Prahova și Dâmbovița, gestionată în parte de ESZ Prahova, a afectat peste 100.000 de oameni, iar ministrul a acuzat instituțiile locale de lipsă de profesionalism și de decizii greșite
Life Experimentalist. Tânăr, jurnalist în devenire.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





