Demisie de răsunet la vârful PSD! Cine i-a părăsit pe social-democrați
Un membru al Partidului Social Democrat a decis că este momentul să se despartă de acesta. Anunțul a fost făcut chiar de către fostul membru PSD.
Cine a demisionat din PSD
Președintele organizației PSD Caraș Severin a decis că este momentul să demisioneze din funcție. Luminița Jivan și-a anunțat demisia în contextul în care, potrivit romaniatv.net, aceasta este urmărită de DIICOT.
Ce spune Luminița Jivan
“A fost o onoare pentru mine să deţin această funcţie, căci mi-a oferit oportunitatea de a putea contribui într-un mod esenţial în dezvoltarea judeţului, iar cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit aceste lucruri într-o perioadă relativ scurtă de timp. Pentru mine, cel mai mult a contat şi va conta comunitatea mea, judeţul Caraş-Severin, neavând nicio importanţă culoarea politică. Dacă am putut să ajut, dacă am putut să contribui la deschiderea măcar a unui şantier într-o localitate, am făcut-o. Aş vrea să le mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături şi echipei mele din PSD Caraş-Severin, căci fără colegii mei nu aş fi reuşit şi nu aş fi avut printre cele mai bune rezultate din vestul ţării la ultimele runde de alegeri”, a scris Luminiţa Jivan pe pagina sa de Facebook.
Va fi alături mereu de PSD
“Pentru că urmează o perioadă încărcată pentru partid, am decis să nu las aceste evenimente să afecteze imaginea partidului şi consider că cel mai bine este să fac un pas în spate. Cu toate astea, voi fi mereu alături de PSD şi voi munci din toate puterile mele pentru judeţul meu, atât cât pot şi atât cât îmi permite Dumnezeu. Lupta nu se termină aici. Urmează alegerile locale şi, imediat, cele parlamentare, iar PSD trebuie să arate electoratului adevărata sa capacitate şi trebuie să dovedească faptul că PSD este singurul partid care are ca unic scop bunăstarea cetăţenilor”, a mai afirmat Luminiţa Jivan în mesajul său.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




