Deficitul balanţei comerciale în sectorul agricol şi al industriei alimentare este de aproape un miliard de euro pentru perioada ianuarie-noiembrie 2019, însă pe relaţia cu Uniunea Europeană depăşim două miliarde de euro, a declarat, miercuri seara, la Digi 24, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, potrivit Agerpres.

„În general, în ultima perioadă, cam în ultimii şase ani, creşte anual deficitul balanţei comerciale în sectorul agricol şi al industriei alimentare. Am o situaţie până la finele lunii noiembrie pentru 2019, deficitul balanţei comerciale este de aproape un miliard (euro n.r.), 960 de milioane, total. Dacă ne referim la relaţia cu Uniunea Europeană este mult mai mare, peste două miliarde de euro, recuperăm cu ţările terţe unde avem un plus de 1,18 miliarde de euro”, a spus Oros.

El a precizat că „este alarmant pentru noi” dacă ne uităm la structura importurilor şi a exporturilor.

„O ţară care teoretic am avea posibilităţi să exportăm produse cu plus valoare, produse procesate, dar se pare că nu reuşim să facem acest lucru. Noi exportăm produse primare cu valoare foarte mică, adică cereale şi animale vii în cantităţi şi în sume foarte mari. În schimb, importăm carne şi produse din carne, lapte şi produse din lapte, legume-fructe, dar şi preparate procesate din legume şi fructe. Practic, noi exportăm subvenţii, pentru că atât pentru animale cât şi pentru cereale noi oferim ca şi ţară subvenţii foarte mari – atât bani europeni cât şi în complementare bani de la bugetul naţional – practic noi putem spune că exportăm subvenţii. Aproape 70% din subvenţiile acordate le pierdem aici”, a subliniat ministrul Agriculturii.

România pierde subvenții

Întrebat care este motivul pentru care România pierde aceste subvenţii, Oros a subliniat că avem o structură a exploataţiilor agricole „mai aparte”, întâlnită de altfel în toate ţările foste socialiste.

„Sunt câteva zeci de exploataţii foarte, foarte mari care produc de regulă produse primare, şi aici vom insista şi vom cere acestor exploataţii să intre şi în partea de zootehnie: în zona de prelucrare, de depozitare şi de procesare, pentru că altfel pentru noi ca şi ţară nu este rentabil, dar pentru dânşii ca şi entităţi este rentabil şi avem doar o mână de ferme medii, care în vestul Europei constituie osatura principală a agriculturii.(…)”, a subliniat Oros.

Ministrul susţine că, deşi România are un sistem de subvenţionare la fel ca şi ceilalţi europeni, subvenţiile primite de fermierii români sunt sub media europeană, pentru că în 2007, „când s-au negociat toate aceste lucruri aşa s-a negociat”.

„Noi avem un plan de convergenţa la care sperăm să ajungem abia în 2025-2026 în aşa fel încât şi România să ajungă ca valoarea subvenţiei la media europeană. În fiecare an mai recuperăm câte puţin”, a mai spus Adrian Oros.


Te-ar putea interesa și: