„Cu siguranţă vrem să extinde regulile privitoare la obiectele de plastic de unică folosinţă şi în prezent analizăm în ce direcţie este posibilă această extindere. Un pas important ar fi, de exemplu, interzicerea ambalajelor din plastic sau utilizarea plasticului reciclat”, a spus Virginijus Sinkevicius pentru Die Welt, conform Agerpres.

Noile prevederi UE cu privire la utilizarea obiectelor de plastic de unică folosinţă riscă să ameninţe o piaţă cu o valoare de peste 10 miliarde de dolari, polipropilena şi polistirenul fiind cele mai afectate.

Directiva a fost adoptată de anul trecut

Adoptată anul trecut, Directiva UE privind obiectele de plastic de unică folosinţă interzice utilizarea unor produse de plastic precum vesela, paiele, beţişoare din plastic pentru urechi şi unele containere din polistiren.

De asemenea, Comisia Europeană analizează modul în care producătorii de produse precum anvelope sau cosmetice ar putea fi obligaţi să reducă în mod semnificativ cantitatea de microplastice din produsele lor.

„Microplasticele sunt pe agenda noastră. Până la finele anului vom veni cu o listă foarte detaliată a tuturor acestor produse care conţin microplastice sau utilizează microplastice”, a spus Virginijus Sinkevicius.

Miloane de tone de plastic, anual

Circa 245 de milioane de tone de plastic sunt produse anual pe glob, potrivit estimărilor acestei industrii. Această cantitate reprezintă echivalentul a 31 de kilograme de plastic anual pentru fiecare dintre cele 7,1 miliarde de persoane de pe planetă, spun cercetătorii.

În prezent, și în România mai multe restaurante de tip fast food au renunțat la paiele din plastic și le-ai înlocuit cu unele din hârtie.

În plus, mai multe magazine, cât și restaurante, au înlocuit pungile de plastic cu unele biodegradabile sau din hârtie.


Te-ar putea interesa și: