UPDATE: Decizie definitivă în cazul Euroins. Curtea Supremă din Bulgaria confirmă contractul de reasigurare cu EIG Re și respinge cererile CITR. Reacția ASF

UPDATE: Decizie definitivă în cazul Euroins. Curtea Supremă din Bulgaria confirmă contractul de reasigurare cu EIG Re și respinge cererile CITR. Reacția ASF
Publicat de Iulian Luca la 27 aprilie 2026, 23:34

Curtea Supremă de Casație din Bulgaria a dat o decizie definitivă într-unul dintre cele mai importante dosare legate de falimentul Euroins România. Instanța a respins toate cererile lichidatorului și a confirmat legalitatea contractului de reasigurare cu EIG Re, într-un context juridic tensionat care durează din 2023.

UPDATE 23:30. Poziția transmisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF)

Potrivit ASF, hotărârea Curţii Supreme de Casaţie din Bulgaria referitoare la contractul de reasigurare dintre Euroins România şi EIG Re nu are ca obiect analiza legalităţii deciziilor administrative adoptate de ASF în România, măsurile adoptate de autoritate fiind dispuse în exercitarea atribuţiilor legale privind supravegherea prudenţială a pieţei de asigurări.

„Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a luat act de informaţiile apărute în spaţiul public privind hotărârea Curţii Supreme de Casaţie din Bulgaria referitoare la contractul de reasigurare dintre Euroins România şi EIG Re.

Pentru o corectă înţelegere, este important de precizat că această hotărâre nu are ca obiect analiza legalităţii deciziilor administrative adoptate de ASF în România, acestea fiind supuse controlului legalităţii instanţelor naţionale conform Legii contenciosului administrativ nr.554/2004.

Măsurile adoptate de ASF în cazul Euroins România au fost dispuse în exercitarea atribuţiilor legale privind supravegherea prudenţială a pieţei de asigurări, în conformitate cu cadrul european aplicabil, inclusiv Solvabilitate II, iar contestaţia formulată de societate împotriva acestora se află pe rolulul instanţei de judecată”, au explicat reprezentanții ASF pentru Agepres.

Litigiul, obiect al comunicării publice, reprezintă un demers al lichidatorului judiciar desemnat în cauza având ca obiect procedura privind insolvenţa Societăţii Euroins România, realizat în exercitarea atribuţiilor prevăzute de Legea nr.85/2014.

În ceea ce priveşte protecţia consumatorilor, reprezentanţii ASF transmit faptul că drepturile creditorilor de asigurări ai Euroins România au fost gestionate prin Fondul de Garantare a Asiguraţilor, conform legislaţiei în vigoare, soluţia pronunţată de instanţă nefiind de natură să influenţeze acest proces.

Update 15:12. CITR: decizia din Bulgaria în cazul Euroins nu confirmă legalitatea contractului

CITR a venit cu clarificări după informațiile apărute despre decizia instanței supreme din Bulgaria în cazul Euroins România. Lichidatorul judiciar susține că hotărârea nu analizează fondul contractului de reasigurare și nu validează comportamentul părților.

Într-un comunicat transmis se arată că decizia Curții Supreme din Bulgaria vizează doar aspecte de procedură și nu analizează fondul contractului de reasigurare. Lichidatorul subliniază că instanța nu a verificat impactul asupra creditorilor sau buna-credință a părților.

„Procedura din Bulgaria s-a desfășurat în două etape. Prima a fost inițiată de reasigurător în mai 2024, prin care acesta a solicitat tribunalului arbitral să constate că respectivul contract de reasigurare a fost încheiat în conformitate cu legislația bulgară. Tribunalul arbitral a reținut acest aspect, însă analiza sa a avut un caracter strict formal, limitat – fără a examina scopul real al contractului, impactul asupra creditorilor sau existența unei eventuale fraude. Mai mult, tribunalul a respins susținerea că respectivul contract ar fi fost încheiat conform uzanțelor din domeniu și nu a abordat aspecte ce țin de legislația insolvenței.

Constatând viciile procedurale ale sentinței arbitrale și în exercitarea rolului de apărare a drepturilor societății, Euroins România – prin lichidatorul judiciar – a formulat o acțiune în anulare în fața Curții Supreme de Casație din Bulgaria, singura instanță competentă să analizeze incidentele procedurale sesizate”, se arată într-un comunicat.

În paralel, în România există un proces separat, aflat pe rolul Tribunalului București, unde se analizează pe fond legalitatea contractului și eventualele efecte asupra creditorilor.

„Încă din august 2023, CITR, în calitate de lichidator judiciar al Euroins România, a inițiat o acțiune în fața Tribunalului București, având ca obiect anularea contractului de reasigurare ca fiind încheiat în frauda creditorilor. Acest litigiu:

  • are un obiect distinct față de procedura din Bulgaria;
  • este guvernat de legislația română a insolvenței;
  • se află în continuare pe rolul instanțelor din România.

Decizia pronunțată în Bulgaria nu influențează acest demers. Instanța română este cea care va analiza, în mod direct și pe fond, legalitatea operațiunii”, se mai arată în documentul citat.

Știrea inițială:

Curtea Supremă din Bulgaria validează contractul și respinge toate acuzațiile lichidatorului

Prin hotărârea din 20 aprilie 2026, Curtea Supremă de Casație din Bulgaria a respins integral solicitările formulate de lichidatorul Euroins România, CITR, care a cerut anularea deciziei Curții Internaționale de Arbitraj din 2 iulie 2024. Acea decizie confirmase deja validitatea contractului de reasigurare încheiat între Euroins România și EIG Re la 9 februarie 2023.

Instanța supremă a stabilit că nu există motive de nulitate în hotărârea arbitrală și a respins toate obiecțiile privind componența tribunalului, desfășurarea procedurii și presupusele nereguli. Au fost respinse inclusiv acuzațiile legate de lipsa de independență, competență sau imparțialitate a arbitrilor.

Totodată, Curtea a respins categoric susținerile potrivit cărora contractul de reasigurare ar fi fost simulat sau ar fi reprezentat un mecanism de „drenare” a activelor. Instanța a reținut că acordul a fost real, operațional și conform legislației aplicabile.

Hotărârea este definitivă și nu poate fi atacată.

Instanța stabilește că Euroins avea lichidități și acoperire completă a rezervelor

Un element central al deciziei este concluzia că, la momentul retragerii licenței, pe 17 martie 2023, Euroins România avea suficiente lichidități, capital adecvat și acoperire completă a rezervelor, în conformitate cu cerințele europene și standardele internaționale.

Curtea a reținut că mecanismul de reasigurare funcționa efectiv și oferea sprijin financiar companiei, în acord cu regulile europene, inclusiv cele prevăzute de Directiva Solvabilitate II.

De asemenea, instanța a confirmat că reasigurătorul avea dreptul legal de a reține prima de depozit plătită în baza contractului.

judecator justitie
SURSA FOTO: Dreamstime – justiție

Conflictul a pornit după retragerea licenței de către ASF și contestarea contractului

Conflictul juridic din jurul Euroins România a escaladat după decizia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) de a retrage licența companiei în martie 2023. În acel moment, autoritățile române au contestat și contractul de reasigurare cu EIG Re, susținând că acesta ar fi dus la transferul activelor asigurătorului român către Bulgaria.

De cealaltă parte, reprezentanții Euroins și ai grupului bulgar au susținut că acordul avea rolul de a garanta toate obligațiile de despăgubire, atât cele existente, cât și cele viitoare, către persoanele păgubite.

Potrivit poziției exprimate de partea bulgară, contractul includea și o componentă retroactivă, iar obligațiile mai vechi ale asigurătorului ar fi fost deja acoperite prin acest mecanism.

Datele prezentate de partea bulgară privind plățile și sprijinul financiar

Reprezentanții grupului bulgar au arătat că, doar în perioada începutul anului 2023 – 17 martie 2023, EIG Re ar fi plătit către Euroins România despăgubiri în valoare de 461 de milioane de lei.

În plus, reasigurătorul s-ar fi angajat să acopere un deficit al rezervelor estimat la 605 milioane de lei, conform evaluărilor făcute de autoritatea de reglementare din România, și ar fi furnizat o injecție imediată de capital de 262 de milioane de lei la momentul încheierii contractului.

Potrivit acestor calcule, fondurile și serviciile oferite de reasigurător ar depăși cu 498 de milioane de lei prima plătită de Euroins România, ceea ce, conform afirmațiilor părții bulgare, indică faptul că reasigurătorul nu este debitor.

CITR, obligată să plătească taxe judiciare de aproape 13 milioane de euro

În urma deciziei, lichidatorul CITR a fost obligat să plătească taxe judiciare în valoare de 12,77 milioane de euro, echivalentul a aproximativ 66 de milioane de lei.

Hotărârea Curții Supreme de Casație confirmă astfel decizia arbitrală din 2024 și pune capăt procedurii privind contestarea contractului de reasigurare, după o serie de dispute juridice care au început odată cu retragerea licenței Euroins România.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.