„Ca urmare a declarațiilor făcute de domnul director general Viorel Alicuș în cadrul lucrărilor Comisiei pentru Industrii și Servicii a Camerei Deputaților, facem următoarele precizări:

În ANRE, deciziile cu privire la cadrul de reglementare stabilit prin Programul multianual de emitere a reglementărilor sunt de competența Comitetului de reglementare, cu respectarea prevederilor privind transparența decizională.

În conformitate cu legea de organizare și funcționare, respectiv Legea nr. 160/2012, cu modificările și completările ulterioare, ANRE nu are drept de inițiativă în privința emiterii/modificării legislaţiei primare în domeniu și nici cu privire la stabilirea politicilor de taxe și impozite.

În acest moment, ANRE nu a făcut și nu are în vedere o astfel de propunere, care excede competențelor sale de reglementare,” se arată în comunicatul ANRE.

Reamintim că anterior, președintele ANRE declarase că vor fi căutate modalități legale prin care să fie aplicată o taxă de mediu pentru centralele de apartament:

„Ne vom trezi, și ar fi bine să facem măsurătorile astea, că, cu toate că am desființat și am redus capacitățile în instalații de cogenerare, poate ineficiente, rezultatul este creșterea emisiilor de CO2 în aglomerări urbane, mai ales că aceste centrale de apartament nu au niște condiții de mediu impuse clar de legislația actuală. Ne gândim să vedem dacă nu există totuși soluții prevăzute în Directivele europene, pentru ca taxarea de mediu să poată fi impusă și acestor centrale individuale”, a declarat oficialul ANRE.