Planuri pentru continuarea lucrărilor la autostrăzi
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene explorează toate opțiunile financiare pentru a asigura continuarea lucrărilor la autostrăzi, a anunțat joi ministrul Dragoș Pîslaru.
În cadrul unei conferințe de presă, el a explicat că o nouă ordonanță, pregătită împreună cu Ministerul Transporturilor și Ministerul Finanțelor Publice, va introduce proceduri de plată accelerată pentru proiectele de autostrăzi, ceea ce va elimina suspendările temporare cauzate de lipsa lichidităților.
”Unul din lucrurile pe care le veţi regăsi în această ordonanţă este un articol pregătit de Ministerul Transporturilor în acord cu Ministerul Finanţelor Publice tocmai pe procedura de plată accelerată pentru zona de autostrăzi.
Cu alte cuvinte, vă dau astăzi o veste bună pe care o veţi vedea în documentul pe care îl vom adopta săptămâna viitoare că acele suspenderi temporare din lipsă de lichidităţi pe care le-am mai văzut în spaţiu public vor înceta în condiţiile în care s-au găsit aceste norme să accelereze practic acest tip de finanţare”, a răspuns ministrul.
Pentru segmentele Focșani-Bacău și două loturi din Bacău-Pașcani, ministrul a precizat că vor fi alocate 2,1 miliarde de euro din fonduri nerambursabile, iar termenul de finalizare rămâne înainte de august 2026. El a subliniat că odată deblocate fluxurile financiare, nu există motive de îngrijorare suplimentare pentru aceste tronsoane.
”Termenele de livrare pentru cele două secţiuni, Focşan-Bacău şi Bacău-Paşcani, de altfel, fiind înainte de august 2026, stau foarte bine şi odată ce deblocăm fluxurile financiare, nu există motive de îngrijorare adiţional”, a explicat ministrul.
Soluții alternative pentru proiectele întârziate
În ceea ce privește restul segmentelor inițial incluse în PNRR, dar care nu au avansat din cauza problemelor de achiziții publice, Pîslaru a menționat că se caută soluții alternative.
Printre acestea se numără și Programul SAFE, prin care anumite capete din A8 și alte elemente ale infrastructurii legate de Autostrada Unirii ar putea fi incluse, în așteptarea aprobării Comisiei Europene.
”Vestea cea mai bună a zilei de astăzi este că am găsit soluţia la nivel legislativ pentru accelerarea plăţilor care rămăseseră oarecum restante sau întârziate pe partea de A7. Iar despre alocarea tocmai v-am confirmat că o avem pe fonduri nerambursabile”, a mai declarat Păslaru.

În paralel, proiectele care nu au fost incluse în PNRR ar putea fi finanțate prin Programul de Transport din fonduri de coeziune. Ministrul a concluzionat că toate sursele de finanțare sunt analizate pentru a asigura continuitatea proiectelor A7 și A8.
Situația este însă tensionată, deoarece lucrările pe mai multe tronsoane riscă să fie suspendate, iar unii constructori au prelungit pauza pe șantier din cauza blocajelor financiare.
În special, un constructor cu facturi de peste 800 de milioane de lei, care ar putea emite alte 1,4 miliarde de lei până la finalul lunii, a invocat lipsa plăților ca motiv pentru întreruperea lucrărilor. În acest context, parlamentarul PSD Marius Budăi a avertizat că va vota o moțiune de cenzură dacă A7 nu va fi finalizată.
Importanța rectificării bugetare
Pîslaru a subliniat că rectificarea bugetară este crucială pentru continuarea proiectelor și că România nu a avut întârzieri majore la plata facturilor până acum.
Totodată, el a avertizat că, pe termen mediu și lung, unele investiții ar putea fi amânate sau chiar eliminate din PNRR, iar mutarea lor pe finanțare din Programul Transport nu ar acoperi integral contractele existente sau viitoarele lucrări.