Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google NewsCazurile extreme de violență juvenilă, precum cel de lângă Timișoara, readuc în atenție nevoia de prevenție
Cazul recent din localitatea Cenei, județul Timiș, unde trei adolescenți au ucis un coleg de 15 ani, au scos în evidență realitatea dură că minori capabili de fapte extreme există și că aceste incidente nu apar întâmplător.
Psihologii atrag atenția că, deși astfel de omoruri sunt rare din punct de vedere statistic, ele reflectă un spectru mai larg de comportamente agresive și disfuncționale în rândul preadolescenților și adolescenților.
Erna Constantin, psiholog clinician și psihoterapeut specialist, a explicat pentru Evenimentul Zilei că fenomenul delincvenței juvenile în România nu poate fi tratat doar ca excepții izolate.
Potrivit acesteia, cazurile extreme, deși rare, indică o expunere frecventă la agresivitate în familie, la școală sau în comunitate, ceea ce crește riscul unor comportamente antisociale mai puțin vizibile, dar semnificative pe parcursul dezvoltării.
„Cazurile extreme sunt rare, dar ele reflectă o expunere frecventă la agresivitate, în familie, la școală sau în comunitate, care crește riscul unor comportamente antisociale mai puțin vizibile, dar semnificative pe parcursul dezvoltării”, a afirmat Erna Constantin.
Factorii care duc copiii la violență extremă
Psihologul a precizat că un cumul de factori de risc, precum trauma timpurie, abuzul fizic și emoțional, neglijarea, dar și lipsa empatiei, stima de sine fragilă și dificultățile în gestionarea frustrărilor, poate conduce la violență extremă.
Erna Constantin a subliniat că contextul social și cultural, inclusiv toleranța la violență, bullying-ul sever și anturajele care validează agresiunea, joacă un rol semnificativ.
De asemenea, factori neurobiologici, cum ar fi dezvoltarea incompletă a cortexului prefrontal, responsabil de autocontrol și discernământ, contribuie la comportamentele impulsive ale adolescenților.
Erna Constantin a explicat că mediul familial și anturajul se influențează reciproc: o familie disfuncțională poate fi motorul comportamentelor deviante, iar anturajul le poate facilita manifestarea.
„Ce este dezadaptativ în societate poate fi adaptativ în grupul de prieteni care validează agresivitatea”, subliniază psihologul.
Totodată, expunerea la violență, directă sau indirectă, în familie, online sau în jocuri video, nu determină automat comportamente criminale, dar poate amplifica reacțiile violente la copiii vulnerabili.
Potrivit specialistului, există semnale care ar putea avertiza adulții: schimbări dramatice în comportament, retragere socială, legături cu grupuri violente, reacții impulsive sau lipsa remușcărilor. Cu toate acestea, aceste semne sunt adesea ignorate, iar normalizarea agresivității în media și societate reduce sensibilitatea la avertismente.
„Normalizarea agresivității în media și în societate reduce sensibilitatea la semnele de avertizare. În familie și școală, multe dintre ele sunt interpretate ca gesturi specifice adolescenței”, explică Erna Constantin.
Ea a explicat că în familie și la școală, multe dintre aceste comportamente sunt interpretate greșit ca gesturi normale ale adolescenței. Lipsa resurselor și stigmatizarea problemelor mentale contribuie, de asemenea, la neobservarea timpurie a comportamentelor de risc.
Responsabilitatea adulților, a explicat Erna Constantin, este de a oferi ghidaj, limite și sprijin emoțional și de a interveni pentru reducerea vulnerabilităților copiilor, în timp ce responsabilitatea copilului devine relevantă pe măsură ce acesta dezvoltă discernământ și capacitate de autocontrol.
Recuperarea minorilor agresivi este posibilă, însă procesul este complex
Psihologul a mai spus că recuperarea minorilor agresivi este posibilă, însă procesul este complex și presupune reintegrare socială, dezvoltarea empatiei și controlul impulsurilor, nu doar reducerea recidivei. Riscul de recidivă este evaluat prin instrumente psihologice standardizate și monitorizare pe termen lung.
Erna Constantin a exemplificat că în sistemele europene și internaționale de succes, prevenția timpurie și intervenția multisistemică sunt esențiale.
În Norvegia, delincvența juvenilă este tratată aproape exclusiv ca problemă socială și de sănătate mintală, iar sancțiunea penală intervine doar ca ultimă soluție.
În Finlanda, psihologii, consilierii școlari și serviciile sociale lucrează direct în școli pentru identificarea timpurie a riscurilor.
În Noua Zeelandă, justiția restaurativă implică copilul, familia, victima și comunitatea pentru asumarea responsabilității.
Țări precum Olanda, Germania, Danemarca și Suedia prioritizează sancțiuni educative, mentorat, consiliere familială și programe de muncă comunitară, ceea ce reduce semnificativ recidiva.
Specialistul a avertizat că tratarea cazurilor extreme ca „monstruozități izolate” poate duce la neglijarea fenomenului și la creșterea stigmatizării copilului și familiei. Ea a subliniat că fenomenul trebuie abordat ca o problemă a societății și că în România resursele de sănătate mintală sunt insuficiente, prevenția timpurie limitată, iar intervenția multisistemică încă departe de standardele internaționale.
