De ce au fost golite lacurile de acumulare Vidraru și Paltinu. Buzoianu: Dăm siguranță pentru viitor; accesul la apă este asigurat

De ce au fost golite lacurile de acumulare Vidraru și Paltinu. Buzoianu: Dăm siguranță pentru viitor; accesul la apă este asigurat

SURSA FOTO: Facebook, Romeo Dinică - Lacul Vidraru golit de apă

Publicat de Bogdan Ungureanu la 27 noiembrie 2025, 08:12

Lucrările majore aflate în desfășurare în prezent la barajele Vidraru și Paltinu sunt operațiuni planificate și monitorizate permanent, a transmis ministrul Mediului, Diana Buzoianu, care a explicat că acestea nu reprezintă niciun pericol pentru populație. Intervențiile sunt necesare pentru retehnologizarea infrastructurii și pentru remedierea unor probleme tehnice, astfel încât sistemele hidroenergetice să funcționeze mai eficient și mai sigur pe termen lung. Buzoianu a vorbit și despre eventualele riscuri de întrerupere a alimentării cu apă.

Lucrările controlate de la Vidraru și Paltinu nu prezintă niciun risc pentru populație, dă asigurări ministrul Mediului

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a explicat miercuri, la Digi24, că lucrările aflate în desfășurare la barajele Vidraru și Paltinu sunt operațiuni planificate, realizate cu specialiști și cu toate autoritățile implicate, și nu reprezintă niciun pericol pentru comunitățile din aval.

Aceasta a transmis că intervențiile sunt necesare pentru creșterea siguranței infrastructurii și pentru eficientizarea producției de energie, în contextul în care la Vidraru se desfășoară prima golire completă a lacului de acumulare din ultimii 60 de ani.

Ministrul a explicat că atât la Vidraru, cât și la Paltinu, lucrările sunt distincte și urmăresc rezolvarea unor probleme specifice. Buzoianu a spus că operațiunile se desfășoară în colaborare cu Hidroelectrica și Apele Române, fiecare instituție având specialiști pe teren care monitorizează situația permanent.

Ea a subliniat că autoritățile sunt informate în întregime despre aceste proceduri și că nu există niciun element care să indice un risc pentru populație.

Referindu-se la proiectul de la Vidraru, Buzoianu a arătat că este vorba despre o retehnologizare amplă, motiv pentru care este necesară golirea lacului pentru a verifica și consolida infrastructura.

Ministrul Mediului a precizat că apa este evacuată controlat, pentru a identifica eventualele probleme, astfel încât să fie realizate remedieri înainte de repornirea sistemului.

Ea a menționat că, în acest interval, funcția de producere a energiei este suspendată, dar tocmai aceste lucrări sunt cele care vor permite reluarea activității în condiții sporite de siguranță și eficiență.

În privința barajului Paltinu, Buzoianu a declarat că intervenția a fost impusă de o colmatare descoperită recent, iar pentru rezolvarea situației a fost necesară scăderea nivelului apei.

„Sunt două lucrări care au loc împreună cu Hidroelectrica, împreună cu Apele Române. Toate autoritățile știu de aceste lucrări. Sunt două lucrări total separate, deci n-au legătură între ele. Sunt controlate, sunt făcute tocmai pentru a realiza anumite obiective în zonele respective.

Dacă la Vidraru este vorba de o retehnologizare care trebuie să fie făcută, practic apa este luată de acolo și se dă drumul controlat pentru a vedea unde mai sunt probleme, pentru a se face remedierile și pentru a întări astfel infrastructura din zona respectivă, la Paltinu este vorba de o colmatare care a fost descoperită acum câteva săptămâni sau acum câteva luni și a trebuit să fie scăzut nivelul apei pentru a se putea elibera zona respectivă.

În aceste condiții, vă dați seama, funcția principală de producere de energie nu mai este realizată. Dar tocmai pentru că avem nevoie de aceste lucrări ca să fie realizată această funcție principală de a produce energie, ele sunt, repet, controlate, nu reprezintă niciun fel de pericol pentru oamenii din aval. Din contră, ele sunt făcute tocmai pentru a da mai multă siguranță pentru aceste lucrări pe viitor și pentru a le face mai eficiente”, a explicat Diana Buzoianu.

Hidroelectrica are ultimul cuvânt privind o eventuală etapizare a lucrărilor

Întrebată dacă ar fi fost necesară o etapizare a lucrărilor, Buzoianu a afirmat că Hidroelectrica are ultimul cuvânt în organizarea intervențiilor și că toate echipele tehnice sunt mobilizate pentru a reduce la minimum durata acestora.

Ministrul Mediului a transmis că nu poate oferi un termen exact pentru finalizare, deoarece procesul presupune mai multe cicluri de verificare și ajustare, în funcție de problemele identificate.

„Hidroelectrica, evident, are cuvântul cel mai important de spus în acest în acest moment și lucrările sunt făcute cu specialiști, adică sunt făcute cu absolut toate echipele pe teren. Nu există niciun fel de pericol.

La Vidraru, de exemplu, ce se întâmplă este că se acumulează apă, se de drumul la apă într-o anumită cantitate controlată, se verifică dacă mai sunt probleme, se rectifică. Trebuie mai întâi să vedem exact de câte ori mai este nevoie să fie făcute astfel de exerciții controlate”, a spus demnitarul.

Ministrul Mediului a dat asigurări că operațiunea de la Paltinu este controlată și că nu afectează alimentarea cu apă a comunităților din zona Ploiești și Câmpina, aprovizionarea cu apă potabilă fiind în continuare garantată.

„Acestea nu sunt lucrări, din câte am înțeles eu, care să dureze foarte mult. Sunt făcute pentru ca pe viitor să funcționeze mult mai bine și să fie mai eficient, să ajungă apă mult mai corect și la toate comunitățile.

Nu există niciun fel de pericol pentru comunități, iar accesul la apă este asigurat”, a încheiat Buzoianu.

Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.