Semnalele din piaţa românească din prezent sunt mai degrabă negative, cu pericole din ce în ce mai mari pentru investitori.

De câte ori vei avea norocul să scapi? De ce creşte piaţa americană? Există semnale credibile care indică revenirea economică, iar smart money intră long în această fază instabilă. Semnalele există şi sunt mai multe faţă de cele negative. De ce piaţa românească a crescut în acelaşi timp? 

Orice divergenţă între dezvoltarea economică şi evoluţia pieţelor bursiere dispare după un timp, făcând loc trendului bursier care reflectă trendul economiei. Cu siguranţă că nu poţi susţine mult timp (peste un an) o bursă în creştere cu o economie în declin. Câtă creştere pot oferi băncile care operează într-un mediu de consum diminuat, austeritate economică şi cu un impozit impus în curând de către UE? Cine compară graficul Société Générale (Franţa) cu cel al BRD are un exemplu de divergenţă aberantă. Un lucru este cert şi verificat de istorie: pe termen scurt, domneşte „zgomotul“ care ascunde informaţii importante pentru identificarea trendului pe termen lung.

Revenim la pieţele importante, în particular la SPY, care este instrumentul de tranzacţionare al indicelui la NYSE. Ia în calcul graficul zilnic, mergi 3-4 metri în spate şi sare în ochi o imagine clară: un head-and-shoulders în formare (umărul drept RS prinde contur). Este o imagine suficientă să începi să te gândeşti la un plan de reducere a poziţiilor dacă eşti investitor. Ca trader, viaţa e mai uşoară: mergi cu această reacţie tehnică, dar cu un trailing-stop inteligent. Ne-am putea opri aici cu analiza şi aştepta deznodământul. Însă, există alte două elemente importante de adus în discuţie: ciclicitatea SPY/SP-500 şi obiective pentru reacţia prezentă.

Subgraficul 2 foloseşte indicatorul Stochastic pentru a identifica ciclurile din evoluţia SPY. Minimele apar la intervale de  patru luni, cu unul în aceste zile, iar următorul este anticipat în octombrie. Între ele, piaţa americană ar trebui să înregistreze o creştere cu un top în luna august.

În ultimul subgrafic, 3, folosim indicele de elasticitate DIX (distanţa între SPY şi media sa de 50 de zile). Există o legătură între DIX şi topurile LS şi Head în trecut? Cele două extreme s-au format cu un DIX egal cu 4 (LS) şi 5 (Head). Anticipez formarea unui top RS cu un DIX între cele două valori în august.

Orice formaţiune de genul celei men­ţionate şi apărută într-un trend ascendent trage semnale de alarmă. Pentru a apăsa pe butonul roşu (fuga în peşteră), SPY va trebui să violeze linia de suport. Până atunci te poţi juca în linişte pe calea ferată (excepţie făcând o lebădă neagră sau una gri, care se numeşte Spania).

Dan Valcu, CFTe https://ta.educofin.com