Reguli noi în școli privind inteligența artificială. Daniel David: Cum să folosești AI-ul pentru a fi un plus și nu un minus

Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat, joi, că în aproximativ una-două săptămâni va fi lansat primul ghid de utilizare a inteligenței artificiale în învățământul preuniversitar din România. Documentul, aflat în fază finală de elaborare, va conține recomandări practice privind modul în care elevii, profesorii și părinții pot integra responsabil instrumentele de tip AI în procesul educațional.

Daniel David a explicat, într-o intervenție la Digi24, că scopul ghidului nu este de a interzice sau limita utilizarea tehnologiei, ci de a o orienta către o învățare de calitate.

„În câteva zile, sau mai degrabă una-două săptămâni, vom avea un ghid de utilizare a inteligenței artificiale în mediul preuniversitar.

Ghidul va fi despre cum să folosești inteligența artificială, nu doar focalizată pe rezultat, ci și pe pașii care te duc la rezultat, cum să folosești inteligența artificială pentru a fi un plus și nu un minus”, spune demnitarul.

Ghidul care se pregătește va fi primul document oficial dedicat întregului sistem preuniversitar

El a menționat că noul cadru va pune accent nu doar pe obținerea rezultatelor, ci și pe înțelegerea etapelor de rezolvare, a raționamentelor și a cunoștințelor pe care elevii le pot dobândi cu ajutorul inteligenței artificiale. Ministrul a subliniat că AI trebuie să fie privită ca un instrument de sprijin, nu ca un substitut al gândirii umane.

Ministrul Educației a declarat că tehnologia nu este bună sau rea în sine, ci totul depinde de felul în care este utilizată. El a oferit exemplul folosirii sistemelor de AI pentru rezolvarea unei probleme: în loc să se ceară doar rezultatul final, elevii ar trebui să solicite și explicațiile pas cu pas, dar și un sumar al noțiunilor pe care le pot învăța în procesul respectiv.

„De exemplu, nu te oprește nimeni, când folosim sistemul de inteligență artificială pentru a rezolva o problemă, să nu cerem doar rezultatul, ci să cerem și pașii pe care trebuie să-i parcurgem și, în același timp, să cerem de la sistemul de inteligență artificială și un sumar al lucrurilor pe care ar trebui să le știm și să le învățăm după ce rezolvăm această problemă”, a precizat ministrul.

Daniel David a amintit că, în prezent, în învățământul superior și parțial în unele unități preuniversitare există deja kituri și instrucțiuni de utilizare a inteligenței artificiale. Totuși, ghidul anunțat va fi primul document oficial unitar, dedicat întregului sistem preuniversitar, menit să aducă o abordare coerentă și sigură a folosirii AI în educație.

Unii elevi se tem de efectele inteligenței artificiale

Anunțul vine în contextul în care, la nivel global, se discută tot mai mult despre impactul AI asupra procesului de învățare.

Un raport realizat în Regatul Unit de Oxford University Press arată că 80% dintre elevii cu vârste între 13 și 18 ani utilizează regulat inteligența artificială pentru teme, dar 62% dintre ei consideră că aceasta are efecte negative asupra capacităților de studiu.

25% dintre elevi au fost de acord că AI-ul „face prea ușoară găsirea răspunsurilor”, iar alți 12% au spus că inteligența artificială „limitează gândirea creativă”, în timp ce un număr similar a spus că este mai puțin probabil să rezolve probleme sau să scrie creativ.