Producătorul auto Renault/Dacia este în plin scandal cu Pilkington Automotive Romania SA. Cel din urmă este acuzat că ar fi copiat modelul de parbriz de la Renault care este disponibil pe noul model de Dacia Logan. Astfel, cele două companii au ajuns să se lupte în instanță.

Dosarul are ca materie Proprietate Intelectuală și ca obiect ” desene și modele industriale “.  În cauză, RENAULT și AUTOMOBILE DACIA au calitatea de reclamant, iar PILKINGTON AUTOMOTIVE ROMANIA SA și OFICIUL DE STAT PENTRU INVENTII SI MARCI, calitatea de pârât.

Renault acuză Pilkington de furt intelectual

Astfel, Renault/Dacia acuză Pilkington Automotive Romania SA de furt intelectual. Totuși, compania consideră că acest produs ar fi diferit de cel al Renault/Dacia fiindcă are în primul rând o accesorizare în plus pe toată banda superioară. Mai mult, parbrizul  Pilkington Automotive Romania SA ar prezenta diferențe în zona de semigrafiere neagră aferentă zonei suportului de oglindă, densitatea punctelor este mai mare la cel protejat, iar înălțimea marcajului negru este mai mare decât la cele fabricate de Renault/Dacia.

Tot scandalul a izbucnit încă din 15 aprilie 2015, când  angajații de la Direcția Regională Vamală Cluj au reținut în vamă un număr de 630 parbrize Pilkington. Produsele au fost reținute pentru faptul că erau susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală deținute de către Renault.

Judecătorii au dispus efectuarea în cauză a unei expertize. Expertul desemnat a comparat modelul „parbriz” al Renault cu modelul „parbriz”, care aparține Pilkington Automotive Romania SA. Expertul a constatat că asemănările dintre cele două modele înregistrate aflate în comparație sunt evidente, iar aspectul estetic exterior este același, deci se poate afirma că ele sunt identice, iar trăsăturile lor caracteristice diferă numai în ceea ce privește detaliile nesemnificative .

Soluțiile instanțelor

Tribunalul București a propunțat la data de 20.01.2020 următoarea soluție “Admite cererea. Dispune anularea certificatului de înregistrare DM nr. 021379/31.10.2016, titulară – pârâta Pilkington Automotive Romania SA. Ia act că reclamanta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 20.01.2020. ”

Ulterior, la data de 04.03.2021, Curtea de Apel București a venit cu următoarea soluție “Admite apelul. Schimbă în tot sentinţa în sensul că respinge acţiunea ca neîntemeiată. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin intermediul grefei.”