În Ungaria va fi introdus un Cod Roșu, din cauza vremii reci. Acest lucru înseamnă că toate instituțiile sociale vor fi obligate să primească persoanele fără adăpost sau aflate în situații dificile, a anunțat marți, 7 februarie, secretarul de stat pentru politica de asistență socială din cadrul Ministerului de Interne din Ungaria, Attila Fülöp, într-o conferință de presă la Budapesta.

Ungaria, sub Cod Roșu de vreme rea

Acesta a precizat, totodată, că măsura va intra în vigoare de marți de la ora 20:00 şi va fi valabilă până sâmbătă la ora 8:00 în sudul Marii Câmpii și în Ungaria de Nord, iar în regiunea Ungariei Centrale măsura va avea valabilitate de marți de la ora 20:00 şi până joi la ora 8:00.

Potrivit prognozelor meteorologice, temperaturile ar putea scădea până la minus 10 grade Celsius sau mai mult pe timpul nopții în următoarele zile, a explicat secretarul de stat din Ungaria, relatează MTI, potrivit Rador.

Attila Fülöp a atras atenția asupra faptului că pe o astfel de vreme, dacă cineva rămâne pe străzi pentru o perioadă mai lungă de timp își poate pune viața în pericol. El a cerut tururor că în cazul în care văd o persoană în dificultate să contacteze linia de asistență telefonică pentru persoanele fără adăpost.

Numerele de telefon sunt disponibile pe site-ul kormany.hu și pe paginile de socializare ale Guvernului ungar. Attila Fülöp a declarat că adăposturile au locuri disponibile, în prezent gradul în Budapesta fiind de 80%, iar în rețeaua națională, de 81%. Secretarul de stat i-a îndemnat pe cei interesați să utilizeze acest serviciu.

Avalanșă la Cabana Capra

Și România se confruntă cu vreme friguroasă, mai ales în zonele de munte. Recent, peste 60 de oameni au rămas izolați în cabana Capra din Munţii Făgăraş, după ce o avalanșă a făcut ravagii în jur. Echipele de intervenţie au început evacuarea persoanelor rămase izolate.

Avalanşa care a lovit cabana are o lungime de doi kilometri, de la locul în care valul de zăpadă s-a rupt până la clădire şi parcare. Potrivit autorităților, un prim grup de turişti aflaţi în cabana Capra a fost coborât în siguranţă de pe munte.

Conform prefectul judeţului Argeş, Radu Perianu, este vorba despre 17 persoane, dintre care trei copii care au coborât, însoţiţi de către echipele de salvare, până la kilometrul 104 al Transfăgărăşanului, până unde pot urca autovehiculele.

Prefectul precizează că echipele ajunse la faţa locului au constatat că în cabană erau 57 şi nu 50 de turişti, aşa cum se anunţase iniţial.