Cutremur printre șoferi. Încă o companie se retrage de pe piața asigurărilor auto RCA din România.

Este vorba de UNIQA Asigurări. Aceasta a primit aprobarea Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară pentru retragerea a autorizației acordată societății UNIQA Asigurări S.A. pentru practicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie (RCA). Cererea a fost admisă în ședința de săptămâna trecută.

UNIQA Asigurări se retrage doar de pe segmentul RCA, compania urmând să activeze în continuare pe segmentul poliţelor CASCO, precum şi al altor tipuri de asigurări.

După falimentul liderului pe segmentul RCA, această piață se împarte acum între șapte asigurători. Uniqua Asigurări S.A. renunță la portofoliu care era oricum cel mai redus printre cei nouă asigurători de segmentul RCA dinaintea falimentului City Insurance, de acum două luni.

Ultimul raport privind piața asigurărilor

Persoanele păgubite și clienții City Insurance au trimis aproximativ 56.900 de cereri de plată de despăgubiri și restituiri de prime către Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA). Valoarea despăgubirilor solicitate de către se ridică la aproximativ 530 milioane de lei, conform datelor, din 16 noiembrie, transmise de ASF.

Potrivit ultimului raport al Autorității de Supraveghere Financiară privind piața asigurărilor, pe segmentul de asigurări de răspundere civilă auto RCA, la 30 iunie 2021, își desfășurau activitatea următorii 9 asigurători autorizați de ASF pentru activități de asigurare RCA: Allianz-Ţiriac Asigurări SA, Asigurarea Românească – Asirom Vienna Insurance Group SA, Societatea de Asigurare – Reasigurare City Insurance SA, Euroins România Asigurare – Reasigurare SA, Generali Romania Asigurare Reasigurare SA, Grawe Romania Asigurare SA, Groupama Asigurări SA, Omniasig Vienna Insurance Group SA și Uniqa SA.

De ce a luat această decizie UNIQA Asigurări

Astfel, pe piața asigurărilor auto obligatorii rămân șapte companii, după retragerea UNIQUA Asigurări. Această politică de diminuare a portofololiului RCA este confirmată în ultimul raport financiar, pe primele 9 luni din 2021 și detaliat cu o zi înainte de decizia ASF.

„În ceea ce privelte asigurările auto, UNIQA urmărește în mod constant obiectivul de reducere a impactului RCA asupra portofoliului, în acord cu strategia de dezvoltare durabilă asumată. Cu toate acestea, compania a încheiat primele 9 luni din 2021 cu un nivel al vânzărilor RCA situat peste cel din aceeași perioadă a anului anterior, rezultatul fiind influențat de provocările și volatilitatea generate de actualul context al pieței pe acest segment”, se arată în comunicatul UNIQUA Asigurări.

Rezultatele primelor 9 luni din 2021 indică un volum total al primelor brute subscrise de cele două companii UNIQA – UNIQA Asigurări și UNIQA Asigurări de viață – situat la nivelul de 78,2 milioane euro, conform IFRS, în creștere cu 11,3% față de rezultatul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut.

Profitul net total al celor două companii UNIQA la finalul primelor 9 luni din 2021 a fost de 3,8 milioane euro, conform IFRS, arată comunicatul companiei.