UNIQA Asigurări are un nou CEO. Paul Cazacu preia această funcție din luna februarie

UNIQA Asigurări are un nou CEO. Paul Cazacu preia această funcție din luna februarie
Publicat de Iulian Luca la 25 februarie 2021, 10:47

Începând cu luna februarie 2021, Paul Cazacu preia funcția de CEO – Președinte al Directoratului UNIQA Asigurări. Din 2014 și până în prezent, această poziție a fost ocupată de Franz Weiler, care va prelua un nou rol la nivelul Grupului UNIQA.

Având o experiență de peste douăzeci de ani în domeniul financiar, Paul Cazacu s-a alăturat echipei UNIQA încă din anul 2011 și își asumă noua poziție din rolul de Vicepreședinte, din care, timp de șase ani, a coordonat activitatea companiei. Anterior, a activat în consultanță și audit, fiind Membru al Camerei Auditorilor Financiari din România și al Association of Chartered Certified Accountants (ACCA) – UK.

„Activitatea UNIQA în România este coordonată de o echipă de management puternică, alcatuită din profesioniști cu experiență diversă, care va fi condusă de colegul nostru, Paul Cazacu, din rolul de CEO. Experiența lui Paul, atât în cadrul companiei, cât și la nivelul industriei, ne oferă încrederea că va continua cu succes povestea UNIQA”, au declarat reprezentanții Consiliului de Supraveghere al Grupului UNIQA.

Schimbări importante în următoarea perioadă

„Acest nou rol în cadrul UNIQA mă onorează și mă responsabilizează, în egală măsură. Am multe motive să fiu mândru de experiența construită alături de echipa UNIQA. Împreună, am trecut prin momente de încercare și le-am depășit, dezvoltând cele mai bune soluții. Am învățat continuu unii de la alții și am dezvoltat activitatea companiei cu determinare, deschidere, inspirație și profesionalism.

Misiunea mea, alături de echipa de management, este să continuăm călătoria începută în urmă cu șase ani pentru transformarea UNIQA într-o companie care poziționează clientul în centrul acțiunilor sale. Strategia noastră înseamnă, mai departe, concentrarea pe următoarele priorități: generarea de valoare pentru clienți prin produse și servicii adaptate nevoilor acestora, dezvoltarea liniilor profitabile de business, eficientizarea proceselor și optimizarea costurilor, inovație și dezvoltarea soluțiilor digitale, precum și investiția în oameni și în cultura noastră organizațională.

Urmează multe provocări, generate de mediul extern, aflat într-o continuă dinamică, însă am încredere că putem crește, mai departe, durabil, având o bază financiară solidă și standarde pentru un business responsabil”, a precizat Paul Cazacu, CEO – Președinte al Directoratului UNIQA Asigurări.

Următoarea perioadă aduce o serie de schimbări importante care susțin, mai departe, transformarea și dezvoltarea activității Grupului UNIQA la nivel internațional, dar și în plan local. Compania intră într-o nouă etapă de evoluție, având obiective ambițioase pentru a obține evaluări de 5 stele din partea clienților în toate țările în care Grupul UNIQA este prezent.

Noul model de afaceri al companiei armonizează procesele la nivelul piețelor internaționale, ceea ce va permite mobilizarea tuturor competențelor profesionale pentru a adresa nevoile clienților într-un mod personalizat, în funcție de segmentul de care aparțin – Retail, Bancassurance, Corporate & Affinity, oferindu-le produse și servicii de calitate, la nivelul celor mai înalte exigențe.

Informații articol
Etichete: ,
Publicat în: Economie
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.