Analiză XTB: Evergrande, simbolul crizei imobiliare din China, retrasă de la bursa din Hong Kong
Retragerea gigantului China Evergrande Group de la bursa din Hong Kong marchează oficial sfârșitul unei epoci dominate de expansiunea agresivă și speculațiile din sectorul imobiliar chinez. Odată evaluată la peste 50 de miliarde de dolari, compania care a fost cândva cel mai mare dezvoltator din China a ajuns un simbol al colapsului unui model economic bazat pe datorii și investiții masive în construcții, arată o analiză realizată de experții XTB.
Compania a fost retrasă de la tranzacționare la 25 august 2025, la peste un an și jumătate după ce o instanță din Hong Kong a decis lichidarea sa, în lipsa unui plan credibil de redresare. Cu datorii ce depășesc 7,5 trilioane de yuani și proiecte rezidențiale abandonate, Evergrande lasă în urmă sute de mii de cumpărători afectați și o listă uriașă de creditori care nu și-au recuperat investițiile.
Încă din 2020–2021, compania a intrat într-o spirală descendentă, nereușind să-și onoreze obligațiile și ratând plăți către investitori. Tentativele ulterioare de restructurare – inclusiv conversii de datorii și reactivarea unor proiecte – au fost insuficiente pentru a salva gigantul.
O criză care lovește întreaga economie
Impactul falimentului Evergrande s-a resimțit în tot sectorul imobiliar chinez, care odată genera circa un sfert din PIB-ul țării. Astăzi, piața este marcată de:
- scăderi constante ale prețurilor și vânzărilor de locuințe,
- blocaje în construcții și întârzieri majore la predarea locuințelor,
- valuri de concedieri și reduceri salariale în imobiliare și industriile conexe.
Creditorii au reușit să recupereze doar sume minime, în timp ce autoritățile locale, puternic îndatorate, resimt presiunea de a finaliza proiectele abandonate.

Sfârșitul unui model de creștere
Prăbușirea Evergrande evidențiază limitele unui model economic în care dezvoltarea imobiliară pe credit a fost motorul principal de creștere. Politica Beijingului așa-numitelor „trei linii roșii”, destinată reducerii dependenței de datorii, a accelerat colapsul multor dezvoltatori, fără a oferi un substitut real pentru acest sector.
În lipsa unei alternative clare, companiile de stat câștigă teren, iar guvernul este obligat să intervină direct pentru a proteja stabilitatea socială și financiară.
Pentru analiștii XTB, retragerea Evergrande de la bursă nu este doar povestea unui faliment răsunător, ci și un semnal al slăbiciunilor structurale ale economiei chineze: consum intern modest, dependență de datorii și expunerea masivă a administrațiilor locale.
„Decesul Evergrande închide un capitol, dar provocările Chinei depășesc cu mult granițele sectorului imobiliar. Noua direcție economică rămâne incertă, iar tranziția către un model sustenabil va fi una de durată”, arată analiza XTB.