Curtea de Apel Alba respinge cererea ANAF de sechestru pe casa lui Klaus Iohannis
Curtea de Apel Alba a respins recent solicitarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) de a pune sub sechestru locuința fostului președinte Klaus Iohannis. Statul, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, încerca astfel să asigure recuperarea despăgubirilor datorate de Iohannis pentru închirierea unei case din centrul Sibiului care nu îi aparținea în totalitate.
Decizia instanței vine după ce, pe fond, Tribunalul Sibiu a stabilit că ANAF poate dobândi și cealaltă jumătate a imobilului, care nu era înregistrată pe numele lui Iohannis, ci pe numele unei alte persoane. Astfel, Fiscul a obținut intabularea dreptului de proprietate asupra întregului imobil, asigurându-și recuperarea cotei de 1/2 pentru care fostul președinte datorează despăgubiri.
„Admite acţiunea formulată de reclamantul STATUL ROMÂN, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, în contradictoriu cu pârâta B.R., având ca obiect constatare nulitate act juridic. Constată nulitatea absolută a Certificatului de moştenitor nr. 7 din 6 februarie 2012, emis de Biroul Notarial ,,Bucşa Radu Gabriel’ şi Asociaţii, în ceea ce priveşte includerea în masa succesorală a imobilului situat în localitatea Sibiu, str. Nicolae Bălcescu, nr. 29, judeţul Sibiu, România, înscris în Cartea Funciară nr. 128410 – Sibiu (Cartea Funciară veche nr. 9331 – Sibiu) şi în Cartea Funciară nr. 128410-C1-U3 – Sibiu (Cartea Funciară veche nr. 9331 – Sibiu). Dispune radierea dreptului de proprietate al pârâtei din Cartea Funciară nr. 128410 – Sibiu (Cartea Funciară veche nr. 9331 – Sibiu) şi a dreptului de proprietate al pârâtei din Cartea Funciară nr. 128410-C1-U3 – Sibiu (Cartea Funciară veche nr. 9331 – Sibiu). Dispune intabularea dreptului de proprietate al reclamantului cu cota de 32.459/43.100 asupra imobilului înscris în Cartea Funciară nr. 128410 – Sibiu (Cartea Funciară veche nr. 9331 – Sibiu) şi cu cota de 1/1 asupra imobilului înscris în Cartea Funciară nr. 128410-C1-U3 – Sibiu (Cartea Funciară veche nr. 9331 – Sibiu), cu titlu de moştenire. Obligă pe pârâtă să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul mai sus menţionat”, se arată în minuta publicată pe site-ul Tribunalului Sibiu.

ANAF a atacat decizia Tribunalului Sibiu de respingere a sechestrului asigurător
Hotărârea Tribunalului a declarat nul certificatul de moștenitor prin care cealaltă jumătate a casei era trecută pe numele unei terțe persoane și a dispus radierea dreptului de proprietate al acesteia, în favoarea statului român.
În paralel, ANAF a atacat decizia Tribunalului Sibiu de respingere a sechestrului asigurător, solicitând instanței superioare să aprobe măsuri asupra bunurilor familiei Iohannis. Dosarul a fost trimis la Curtea de Apel Alba pentru soluționarea apelului, urmând ca magistrații să decidă dacă statul poate institui sau nu sechestru asupra imobilului.
La începutul lunii octombrie 2025, ANAF a preluat oficial jumătate din imobilul situat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29, dobândind dreptul de coproprietate prin moștenire vacantă. Președintele ANAF, Adrian Nica, a explicat că instituția nu avea indicii că soții Iohannis ar intenționa să achite sumele restante și că, de aceea, se vor iniția acțiuni judiciare pentru recuperarea despăgubirilor, inclusiv prin aplicarea de măsuri asigurătorii.
Conform declarațiilor lui Nica, corespondența dintre ANAF și familia Iohannis a vizat atât predarea imobilului – aceștia invocând lipsa cheii – cât și clarificări privind modul de calcul al sumelor datorate. Deși explicațiile au fost furnizate, nu există semnale că plata ar fi fost intenționată de către foștii proprietari.