Cum vrea Rusia să-și recapete influența în Republica Moldova
Maia Sandu a subliniat importanța alegerilor parlamentare din 28 septembrie. Potrivit ei, Rusia va încerca „să cucerească Moldova prin intermediul urnelor de vot” și astfel să lanseze atacuri hibride asupra Uniunii Europene.
„Obiectivul Kremlinului este clar: să cucerească Moldova prin intermediul urnelor de vot, să ne folosească împotriva Ucrainei și să ne transforme într-o rampă de lansare pentru atacuri hibride asupra Uniunii Europene.
De aceea, aceste alegeri sunt foarte importante. Apărându-le, protejăm nu numai Moldova, ci și securitatea și stabilitatea regională. Doamnelor și domnilor, interferența nu începe și nu se termină în ziua alegerilor. Ea începe cu luni înainte și persistă mult timp după aceea. Ca un virus, ea găsește fisurile și lovește.
Abia ne-am recuperat după interferența Rusiei de anul trecut când, în ianuarie, am fost aruncați într-o criză energetică artificială — menită să crească prețurile, să lase regiunea Transnistria în frig și întuneric și să divizeze cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului”, a declarat aceasta.
Finanțarea ilicită a căpătat amploare
Ulterior, președintele Republicii Moldova a spus că finanțarea ilicită a căpătat amploare, prin criptomonede, companii fantomă, carduri preplătite. De asemenea, anul trecut, a ieșit la iveală un sistem de cumpărare a voturilor.
O bancă rusească a deschis 138.000 de conturi, cu scopul de a influența rezultatele alegerilor prin plăți directe
„Apoi au venit banii. Finanțarea ilicită a curs prin criptomonede, companii fantomă, carduri preplătite. Anul trecut, într-o singură zi, peste un milion de euro în numerar au fost interceptați la aeroportul din Chișinău. Iar instituțiile noastre estimează că, pe parcursul anului, Rusia a cheltuit echivalentul a 1% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile din 2024.
Astăzi, banii noi finanțează partidele susținute de Kremlin, cumpără influență, otrăvesc democrația. Anul trecut s-a mers și mai departe — într-o situație cu care democrația noastră nu se confruntase niciodată: un sistem de cumpărare a voturilor. O bancă rusă sancționată a deschis 138.000 de conturi pentru a influența rezultatele prin plăți directe.
Nu este ceva de care să fim mândri, dar arată modul în care Rusia identifică vulnerabilitățile și le exploatează. Democrația însăși a devenit o țintă. Reprezentanții ruși finanțează și protestele — orchestrate pe Telegram, cu transportul organizat și oamenii atrași de promisiuni de mii de euro”, a spus liderul de la Chișinău.
Deepfake-uri ale politicienilor și campanii de phishing
Maia Sandu a vorbit, totodată, de deepfake-uri ale politicienilor, campanii de phishing care vizează funcționari publici și grupuri criminale recrutate pentru sabotaj și intimidare.
„Deepfake-uri ale politicienilor. Site-uri „internaționale” fabricate care se prezintă ca surse de știri imparțiale, dar care servesc propagandei Kremlinului. Iar pe rețelele sociale, un grup de cercetare românesc a descoperit că doar o sută de conturi coordonate au promovat videoclipuri cu 13 milioane de vizualizări într-o singură lună.
Comentariile lor –mii de rânduri copiate și lipite – dezvăluie manipulare, nu o dezbatere autentică. Atacurile cibernetice au lovit serviciile guvernamentale.
Anul trecut, serviciul poștal a fost lovit – pentru că livrează pensii acolo unde băncile nu pot. Campaniile de phishing vizează funcționarii publici. Religia este folosită ca armă. Grupurile criminale sunt recrutate pentru sabotaj și intimidare.
Un judecător care a pronunțat recent o hotărâre privind corupția politică a primit amenințări cu moartea. Diaspora noastră este ținta campaniilor online menite să divizeze familiile din străinătate și din țară”, a spus aceasta.
Președintele Republicii Moldova a mai afirmat că „anul trecut, paisprezece secții de votare din țările UE au primit amenințări false cu bombă pentru a perturba votul. Este și mai periculos din cauza a trei caracteristici”.
„Se schimbă constant: noi canale de finanțare, noi trucuri, noi narațiuni pentru dezinformare.
Este digital: plăți pe Telegram, minciuni pe TikTok, deepfake-uri pe Facebook și Instagram. Peste 80% din conținutul toxic de pe TikTok este generat de IA.
Și exploatează însăși democrația: libertatea religioasă transformată în propagandă, libertatea de întrunire în proteste plătite, libertatea de asociere în partide instantanee susținute de Kremlin, fluxurile libere de capital în bani iliciti în politică”, a explicat ea.
Maia Sandu a subliniat că „aceasta nu este doar povestea Moldovei”.
„Scheme criptografice testate în Chișinău ajută acum la evitarea sancțiunilor UE și la finanțarea mașinii de război a Rusiei. Scheme de cumpărare de voturi încercate în Moldova au apărut și în alte părți. La finalul discursului său, lidera de la Chișinău a fost ovaționată, în picioare, de către majoritate membrilor legislativului european”, a declarat aceasta.