Cum poate fi salvat sistemul de pensii?

Un studiu detaliat privind sistemul de pensii din România a fost finalizat de către Institutul European pentru Studii Economice, cu scopul de a aduce în atenție complexitățile și provocările acestuia.

Raportul, elaborat de experții Christian Năsulea, Radu Nechita și Diana Florentina Năsulea, oferă o analiză profundă a structurii și funcționării sistemului de pensii, precum și a impactului său asupra economiei și societății românești.

”În ultimele două decenii, sistemul public de pensii a funcționat constant cu deficit, contribuind la deficitul bugetar al guvernului și crescând datoria publică explicită. Pentru 2022, deficitul sistemului public de pensii a fost de 15% din contribuțiile colectate.

Aceasta include deficitul contabil (892 milioane lei) și subvențiile din bugetul general al statului (11.938,2 milioane lei), spun autorii studiului.

O investigație amănunțită scoate în evidență caracterul predominant redistributiv al sistemului actual de pensii din România. Sistemul depinde în principal de contribuțiile curente ale angajaților actuali pentru finanțarea pensiilor în desfășurare.

Acest model prezintă riscuri semnificative, în special în lumina:

  • modificărilor demografice
  • procesului de îmbătrânire a populației

”Din perspectivă financiară, contribuțiile la sistemele de pensii prin repartiție sunt mai degrabă o formă de impozitare decât un mijloc de economisire pentru pensie.

Deoarece aceste contribuții nu sunt acumulate în conturi personale de pensie și deci nu sunt nici investite pentru a genera randamente, ele nu contribuie direct la securitatea financiară viitoare a contribuabililor.

În schimb, ele funcționează ca un transfer de bogăție de la generația activă la cea pensionată, cu promisiunea implicită că viitori contribuabili vor continua să finanțeze pensiile viitorilor pensionari, spune economistul Radu Nechita.

Sistemul de pensii este afectat de inegalități

pensionari, pensie, pensii
Pensionarii din România nu duc deloc o viaţă uşoară! / SURSA FOTO: Dreamstime

Analiza mai subliniază că sistemul curent este afectat de inegalități structurale, incluzând prezența pensiilor speciale și utilizarea nejustificată a pensionării anticipate.

Aceste aspecte nu numai că compromit echitatea sistemului, ci și aduc o presiune financiară semnificativă asupra acestuia.

”Cea mai recentă modificare, în curs de desfășurare, prevede o creștere a pensiilor cu 40% începând din 2024.

Acest model evidențiază modul în care Pilonul 1 al sistemului de pensii este frecvent folosit de politicieni pentru a asigura voturi imediate cu prețul creșterii obligațiilor fiscale viitoare și a datoriei publice, spune lectorul Christian Năsulea.

Într-un sistem de pensii privat, românii ar putea alege când vor să se pensioneze

În această perspectivă, raportul avansează mai multe recomandări pentru reconfigurarea sistemului de pensii. Una dintre sugestiile majore constă în adoptarea unei tranziții mai rapide și extinse către un sistem bazat pe capitalizare. Astfel, se va permite acumularea de rezerve financiare pentru viitorii pensionari.

De asemenea, studiul susține implementarea de măsuri care să sprijine investițiile private în pensii, oferind astfel:

  • o mai mare flexibilitate
  • securitate financiară pentru cei care se pregătesc pentru pensionare.

”Într-un sistem de pensii privat, indivizii pot avea un control mai mare asupra vârstei lor de pensionare.

Deoarece pensia lor depinde de economiile și investițiile personale, ei pot alege să se pensioneze mai devreme sau mai târziu, în funcție de pregătirea lor financiară, în loc să fie legați de o vârstă de pensionare determinată de stat”, spun autorii.

O altă problemă critică discutată în studiu este necesitatea de a îmbunătăți transparența și responsabilitatea în cadrul sistemului. Raportul sugerează că toate angajamentele financiare, fie că sunt clare sau implicite, ar trebui să fie înregistrate în mod adecvat în finanțele publice. Ele trebuie să ofere o imagine realistă a stării financiare a sistemului.

5 lucruri care trebuie făcute urgent

  1. Eliminarea excepțiilor de la contribuțiile pentru Pilonul 2. Aproximativ 1 milion de lucrători din diverse domenii (construcții, agricultură, IT) sunt scutiți de la a contribui la Pilonul 2 (Dar nu și la Pilonul 1)
  2. Fără atacuri sau amenințări asupra Pilonului 2: Nu cumpărați voturi cu pensiile oamenilor neinformați!
  3. Aplicarea legii pensiilor private conform prevederilor inițiale ale Legii 411/2014 prin care contribuția la Pilonul 2 trebuia să crească progresiv până la 6% din salariul brut în 2016.
  4. Stabilitate, predictibilitate, isonomie: Aboliți privilegiile, nu mai creați noi „drepturi”, o regulă pentru toți! Schimbările legislative constante, privilegiile de tipul pensiilor speciale trebuie să dispară. Eliminarea restricțiilor și îmbunătățirea comunicării Fondurilor de Pensii Private pentru ca oamenii să înțeleagă ce pensie vor primi la vârsta de pensionare în funcție de contribuții.
  5. Publicarea estimărilor anuale oficiale ale datoriei implicite a sistemului public de pensii pentru a asigura transparența și informarea cu privire la starea financiară a sistemului

Studiul a fost realizat în perioada octombrie – decembrie 2023 de către Institutul European pentru Studii Economice, cu sprijinul EPICENTER.