Tragedie printre actori. A fost ucisă artista britanică Viscella Richards

Viscella Richards, o actriță britanică care s-a retras din activitate, a fost descoperită decedată în locuința sa din Caraibe. Autoritățile chemate la fața locului au demarat o investigație după ce au constatat că locuința a fost jefuită.

Urmările jafului erau evidente în locuință, iar ofițerii de poliție, sosind la fața locului, au constatat că artista era legată la mâini în dormitorul locuinței sale.

Viscella Richards
Viscella Richards / SURSA FOTO: punchng.com

Potrivit informațiilor din The Sun, anchetatorii presupun că fosta actriță, care avea 79 de ani, ar fi fost omorâtă de către hoții care au jefuit-o. Totuși, nu există semne de agresiune fizică asupra corpului său, cu excepția faptului că a fost legată.

Un angajat care se ocupa de proprietate a descoperit cadavrul neînsuflețit al fostei actrițe după ce a încercat să o contacteze telefonic, fără succes. Autoritățile au inițiat o investigație complexă pentru a elucida circumstanțele acestui tragic eveniment.

Potrivit Mirror, o altă teorie este că fi suferit un atac de cord. Rapoartele poliției spun că nu există alte urme de violență pe corpul ei.

Vikki a devenit faimoasă datorită rolului din „Black Snake”, un film britanic blaxploitation din 1973. Printre celelalte filme în care a mai jucat se numără „The Love Factor” în 1969 și „Onedin Line” în 1971.

Verișoara lui Viscella a dezvăluit că era îngrijorată pentru siguranța ei din cauza demenței în stadiu incipient, ceea ce a dus la planuri de sprijin suplimentar.

„Da, am fost îngrijorați pentru siguranța ei, deoarece pregăteam lucrurile pentru ca cineva să stea cu ea pe măsură ce boala ei evolua”, a declarat verișoara artistei, potrivit punchng.com.

Moartea actriței britanice amintește românilor de cazul Mihaelei Runceanu

În anul 1989, scena muzicală românească a suferit o lovitură grea odată cu dispariția Mihaelei Runceanu. Cântăreața, renumită pentru hitul ei „De-ar fi să vii” printre altele, a fost ucisă în mod brutal la vârsta de 34 de ani. Totul s-a petrecut cu doar o lună înainte de Revoluție.

Ultima apariție a sa în fața publicului a fost la concertul din 28 octombrie 1989, desfășurat la Sala Radio. În noaptea de 1 noiembrie, a fost găsită moartă în propria sa locuință, după ce un bărbat i-a intrat în casă și a furat televizorul și videocasetofonul.

Această tragedie a lăsat o adâncă impresie asupra fanilor și asupra industriei muzicale românești.

De-a lungul carierei sale, Runceanu a îndrumat mulți tineri talentați care aspirau să devină cântăreți. Printre elevii săi se numără nume precum Mădălina Manole, Adrian Enache, Silvia Dumitrescu sau Nicola.

„Ştiu o grămadă de secrete care pot masca unele limite sau chiar defecţiuni ale vocii, transformându-le de fapt în plusuri de efect artistic. Trebuie să fii şi pedagog, dar şi psiholog.

Trebuie să fii şi un bun modist, să poţi sfătui interpretul să-şi găsească acel costum de scenă care îl avantajează. Sunt atât de multe lucruri de făcut pentru lansarea lui pe scenă, încât nu reuşesc niciodată să mă plictisesc.

Dacă eşti sincer şi ai puterea şi talentul să transmiţi o emoţie, nu îţi rămâne decât să aştepţi răsplata publicului. Cine vrea să aibă parte de succes – şi cine nu vrea? – trebuie să facă risipă de energie. Munca se află la baza muzicii. Ar trebui să fie înlăturat amatorismul.

Să nu fie admişi în concursuri decât interpreţii care ştiu să descifreze o partitură, numai cei care au noţiuni de istorie şi teoria muzicii“, spunea Mihaela Runceanu.

Ucigașul din acea tragică noapte a provocat o undă de șoc în societatea românească a vremii. Individul în cauză a fost condamnat și a petrecut 17 ani în închisoare.

Inițial condamnat la 25 de ani de închisoare, el a beneficiat de eliberare condiționată. După eliberare, el a emigrat în Regatul Unit al Marii Britanii.