Ministrul Muncii spune că vârsta de pensionare nu va crește arbitrar

Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a făcut declarații despre noua lege a pensiilor. Ea a precizat, sâmbătă, că nu se va produce o creștere a vârstei de pensionare în România. Ea a argumentat că aceasta este legată de creșterea speranței de viață. Ea a adăugat că șansele ca acest lucru să se întâmple sunt aproape nule.

Ea a vorbit și despre modul în care ar putea fi corelată o posibilă creștere a vârstei de pensionare cu indicatorul de creștere a speranței de viață.

„În primul rând trebuie să știți că aceasta este o garanție că vârsta de pensionare în România nu va crește arbitrar, ad-hoc, în funcție de guvernele care vor fi la guvernare.

Deci ați văzut că am introdus în lege un articol care prevede că vârsta de pensionare nu va putea crește decât dacă crește în mod semnificativ speranța de viață.

Probabilitatea asta, din păcate pentru noi, este aproape zero. Prin urmare, vârsta de pensionare în România nu va crește”, a spus ministrul.

simona bucura oprescu, ministrul muncii
SURSA FOTO: Facebook, Guvernul României

Femeile și bărbații vor avea aceea vârstă de pensionare

Simona Bucura-Oprescu a precizat că, totuși, vârsta de pensionare care urmează să crească în următorii ani va fi cea pentru femei. Măsura va fi implementată pentru egalizarea cu vârsta de pensionare a bărbaților. Ministrul explică măsurile prin care această creștere a fost echiulibrată.

„Singura vârstă de pensionare care crește este, în baza noii legi, este vârsta de pensionare pentru femei, dar care, a fost o condiție la impuse și nu la liber-alese.

A fost deja o condiționalitate care a venit din PNRR-ul negociat de guvernele de dreapta din 2021, pe care noi am îndulcit-o pentru românce, cu cele două măsuri complementare.

Am echilibrat prin perioada de creștere copil, stagiul de cotizare contributiv, respectiv pentru fiecare copil se reduce vârsta de pensionare cu șase luni”, a declarat ministrul Muncii pentru Alba24.

Simona Bucura-Oprescu a declarat că, în intervalul de timp până în anul 2030, vârsta de pensionare pentru femei va fi 63 de ani, urmând ca până în 2035 să crească la 65 de ani.

Potrivit ei, „noi avem acum 62 de ani și o lună, vârsta de pensionare în sistemul public de pensii”. Ea susține că „până în 2030 vom avea 63 de ani vârsta de pensionare, iar până în 2035, va trebui să avem vârstă de pensionare de 65 de ani pentru femei”.

„Dar, pentru că noi nu pedepsim femeile, am venit cu echilibrarea acestei creșteri a vârstei de pensionare, cu scăderea datorită nașterii și creșterii copiilor, respectiv cu considerarea perioadei de creștere a copilului drept perioadă contributivă” a mai spus ministrul Muncii.