PIB-ul al Franţei va înregistra o cădere de aproximativ 6% în primul trimestru al acestui an comparativ cu trimestrul precedent, afectat de pandemia de COVID-19 care a paralizat o mare parte a economiei. Astfel, a doua economie a zonei euro intră în recesiune, conform unei estimări a Băncii centrale a Franţei.

Ca după război

Aceasta ar fi cea mai proastă performanţă trimestrială înregistrată de economia franceză după 1945. PIB-ul Franţei s-a contractat deja cu 0,1% în trimestrul patru al anului trecut, conform datelor oficiale publicate de Institutul naţional francez de statistică (Insee), ceea ce înseamnă că Franţa este, tehnic în recesiune. “Ar trebui să ne întoarcem la cel de al doilea trimestru din 1968, marcat de evenimentele din lume mai, pentru a găsi o scădere trimestrială a activităţii de asemenea amploare”, a detaliat Banca Franţei. Atunci PIB-ul Franţei a înregistrat o cădere de 5,3% de la un trimestru la altul, din cauza protestelor studenţilor şi grevelor generale.

În cădere liberă

Potrivit Băncii centrale a Franţei, activitatea economică a fost cu aproximativ o treime (32%) sub nivelul normal în ultimele 15 zile din luna martie. În aceste condiţii, fiecare două săptămâni în care Franţa este în carantină ar putea reduce activitatea economică anuală cu 1,5 puncte procentuale. Cu toate acestea, Banca Franţei subliniază că această cifră nu trebuie extrapolată abuziv, în condiţiile în care efectele măsurilor de carantină ar putea evolua. Începând din data de 17 martie francezii sunt obligaţi să rămână în case, conform unor măsuri de carantină care oficial se vor încheia pe 15 aprilie, dar guvernul de la Paris a avertizat că ar putea fi prelungite.

Pe credit

Analiza Băncii centrale a Franţei confirmă că majoritatea sectoarelor economie au cunoscut pierderi puternice de activitate, cele mai afectate fiind construcţiile, comerţul, transporturile, industria hotelieră şi restaurantele. Pentru a evalua acest recul, Banca Franţei a luat în calcul în special zilele în care companiile au fost nevoite să îşi înceteze activitatea în ultimele 15 zile din luna martie. Guvernul de la Paris a pus la punct un program pentru a garanta împrumuturi de la băncile comerciale în ideea de a menţine lichidităţile firmelor şi a evita intrarea lor în incapacitate de plată.