Potrivit unui studiu realizat de DDResearch, copiii români petrec în medie patru ore pe zi în fața ecranelor, față de 15 minute până la vârsta de opt ani și 60 de minute după această vârstă, așa cum ar fi în mod normal recomandat.

În acestă situație părinții sunt cei care au rolul cel mai important. Aceștia trebuie să conștientizeze atât impactul pozitiv cât și cel negativ al tehnologiei asupra proprilor copii și să înțeleagă responsabilitatea reală pe care o au.

Consumul de tehnologie într-un mod echilibrat este ceva normal. Problema apare atunci când folosim tehnologia pentru a înlocui anumite nevoi în dezvoltarea unui copil. De cele mai multe ori acest lucru se întâmplă când folosim tableta sau telefonul pe post de recompensă sau pur și simplu pentru a înlocui timpul fizic petrecut cu propriul copil. 

Este important de știut pentru părinți faptul că un astfel de consum exagerat de tehnologie devine practic o agresiune asupra copiilor. 

Ce este autismul virtual?

Autismul virtual este o boală pe care copiii care petrec foarte mult timp în fața ecranelor o pot dezvolta. Denumirea de „autism virtual” a fost dată de un grup de specialişti care susțin că la început simptomele sunt identice cu cele ale bolii clasice. Diferenţa dintre autismul virtual și autismul clasic este că aceşti copii nu au probleme ereditare, ci suferă din cauza lipsei de comunicare. 

Este încurajator faptul că acești copii au șansa de a se recupera complet şi repede, dacă afecţiunea este descoperită la timp, față de cei care au o boală ereditară.

Psihologul Marius Zamfir a studiat în ultimii cinci ani peste 80 de copii aflaţi în această situaţie. Cu toţii au stat cel puţin 4-5 ore în faţă televizorului sau a tabletei. Dacă la început simptomele erau identice cu cele ale autismului, în timp acesta a realizat că aceşti copii se recuperează mult mai repede, chiar în câteva luni.

Care sunt efectele autismului virtual asupra copiilor?

Efectele autismului virtual sunt uneori destul de greu de depistat, însă cu puțină atenție din partea părinților, vor fi vizibile anumite schimbări la comportamentul copilului, cum ar fi:

Scăderea satisfacției în viața reală

Creierul este interfața copilului în relația cu lumea exterioară. Astfel, orice interacțiune cu mediului se face prin acțiune și prin primirea unui răspuns. Atunci când creierul este stimulat mai mult cu tehnologie, răspunsurile sunt multe și rapide. În acest caz, interacțiunea cu viața reală va avea un stimul mult mai scăzut.

Încetinirea dezvoltării creierului

Deși tehnologia este utilizată pentru dezvoltarea limbajului, potrivit unor studii recente, pe termen mediu utilizarea tehnologiei în mod excesiv are o influență  și un impact negativ asupra limbajului. Copilul nu va mai ști cum să comunice cu lumea exterioară, deoarece petrece mai mult timp în fața ecranului.

Scăderea abilităților de a interacționa cu persoane

Odată ce un copil este obișnuit să petreacă cel mai mult timp pe tabletă sau pe telefon, odată ce tehnologia a dispărut se crează un disconfort. Astfel, aceștia nu mai știu cum să interacționeze cu cei din jur și nu mai văd niciun fel de plăcere în a se juca sau  de a comunica, dacă tehnologia lipsește.

Probleme emoționale și comportament violent 

Tehnologia excesivă poate crea un haos în gestionarea emoțiilor. Unii copii nu știu cum să își regleze fie tristețea, fericirea sau rușinea. Pentru ei, singura metodă pentru a scăpa de orice fel de emoție este apelarea la tehnologie. De asemenea, în funcție de imaginile pe care le văd pe ecrane, anumiți copii își pot dezvolta un comportament violent care le va intra în reflex.

Care este rezolvarea? 

De cele mai multe ori părinții nu știu cum să reacționeze în această situație sau cum să o gestioneze, deoarece nu sunt pe deplin conștienți de realele efecte pe care le are tehnologia asupra propriului copil. 

Odată cu schimbarea comportamentului, primul lucru important pe care părinții trebuie să îl facă este apelarea la un psihoterapeut de specialitate. 

Psihologul Irina Calomir, Expert Wellbeing și Educator parental Circle of Security vine în ajutorul părinților și le prezintă pașii importanți de care trebuie să țină cont atunci când doresc o schimbare în viața copilului și doresc să-i ofere mediul echilibrat de care are nevoie.

Primul past important, în opinia psihologului este ca părintele să acorde o privire sporită nevoilor reale ale copilului. De cele mai multe ori se întâmplă ca propriul copil să aibe nevoie de altceva, nu de ceea ce își doresc părinții sau de lucrurile care sunt mai confortabile pentru ei. Copilui are nevoie de timp petrecut cu părinții, de timp pentru a-și regla emoțiie, autocontrololul și o continuă nevoie de afecțiune. 

Al doilea pas important este ca părinții să fie atenți la propriul comportament în mediul online, adică la timpul pe care îl petrec în fața ecranelor. În momentul în care părintele petrece mai mult timp conectat, în loc să acorde o reală atenție vieții de familie, copilul va avea tendința să preia aceste activități, deoarece părinții sunt exemplul pe care copiii îl preiau, iar acest lucru se va resimți și mai mult la maturitate.

Un ultim pas important este analiza propriului comportament și modul în care un părinte percepe relația copilului cu tehnologia. Unii părinți preferă să folosească fie o tabletă, sau un telefon pentru a liniști copilul, însă lucrul corect care trebuie făcut în acestă situație este ca un părinte să acorde o atenție sporită copilului și să-l ajute în gestionarea propriilor emoții. 

Unii părinți privesc tehnologia ca o apropiere de propriul copil. Aceștia consideră că odată ce îi oferă copilului acest lucru, relația celor doi va fi mult mai apropiată, dar în timp își vor da seama că va deveni foarte dificil să mai impună noi reguli, deoarece copilul va fi obișnuit cu un alt stil de educație.

Un alt motiv pentru care părinții apelează la tehnolgie este faptul că timpul petrecut cu pripriul copil este redus, fie din cauza locului de muncă sau a altor factori. Astfel, aceștia se simt vinovați și folosesc tehnologia ca o recompensă pentru lipsa lor din viața copilului.  În această situație un părinte trebuie să realizeze că și copilul are nevoie de timp pentru a se plictisi și a fi singur cu gândurile sale. Recompensele care trebuie să compenseze lipsa părinților nu vor face decât să îndepărteze copilul de la a-și cunoaște propriile emoții și de a se dezvolta. 

Într-adevăr, în zilele noastre este nevoie și de tehnologie, însă rolul părintelui este acela de a ajuta copilul să aibe un consum echilibrat de conectare umană și digitală, deoarece relațiile umane contribuie la dezvoltarea emoțiilor și a schimbului de energii dintre două persoane.

Orice părinte poate aduce o schimbare în viața propriului copil, dar pentru a face acest trebuie să realizeze unde se situează de fapt și ce fel de viață își dorește cu adevărat pentru micuțul său.