Control la banii numerar. ANAF începe verificarea la nivel național. Fiscul descinde din 1 Mai

Control la banii numerar. ANAF începe verificarea la nivel național. Fiscul descinde din 1 Mai

SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea - Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)

Publicat de Horea Georgiana-Natalia la 30 aprilie 2025, 18:50

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) va desfăşura acţiuni de control la nivel naţional, în zonele comerciale aglomerate, unităţi de cazare, restaurante, cluburi şi baruri, cu ocazia minivacanţei de 1 Mai.

ANAF anunţă controale la nivel naţional de 1 Mai

Cu ocazia mini-vacanței de 1 Mai, inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) vor desfășura acțiuni de control la nivel național, în zonele comerciale aglomerate, unități de cazare, restaurante, cluburi și baruri.

Acțiunile de control fac parte din eforturile autorităților fiscale de a preveni evaziunea fiscală și de a asigura o fiscalitate echitabilă pentru toți contribuabilii.

Operatorii economici sunt sfătuiți să respecte normele fiscale privind plățile și încasările în numerar, reglementările referitoare la angajarea forței de muncă, utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic și înregistrarea corectă a veniturilor în contabilitate.

„Atenționăm toți operatorii economici să respecte normele fiscale privind plățile și încasările în numerar, reglementările referitoare la angajarea forței de muncă, utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic, precum și înregistrarea corectă a veniturilor în contabilitate.

Această acțiune face parte din eforturile autorităților fiscale de a preveni evaziunea fiscală și de a asigura o fiscalitate echitabilă pentru toți contribuabilii”, au transmis cei de la Fisc prin intermediul Facebook-ului.

25.000 de perechi de pantofi confiscate de inspectorii DRAF Oradea

În urma acțiunilor de control desfășurate de inspectorii antifraudă din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală (DRAF) Oradea pentru prevenirea, descoperirea și combaterea evaziunii fiscale au fost confiscate bunuri în valoare totală de 4.884.750 lei, de la un operator economic specializat în comerțul cu marochinărie și încălțăminte.

În urma inventarierii stocurilor din depozit și din patru puncte de lucru din județele Bihor și Satu Mare, inspectorii au descoperit 25.000 de perechi de încălțăminte sport și casual, pentru adulți și copii, pentru care administratorul nu a putut prezenta documente de proveniență. Produsele nu au fost înregistrate în evidențele contabile.

Inspectorii DRAF Oradea au dispus confiscarea bunurilor și au aplicat o amendă de 10.000 lei, conform Legii nr. 296/2023 privind combaterea activităților economice ilicite. Bunurile confiscate nu fac parte din categoria mărcilor înregistrate. După finalizarea controlului, ele au fost predate structurii ANAF cu atribuții în valorificarea bunurilor confiscate.

Direcția Generală Antifraudă Fiscală continuă controalele într-un ritm susținut, atât pentru sancționarea activităților comerciale ilicite, cât și pentru a încuraja respectarea obligațiilor de fiscalizare, declarare și plată de către contribuabili.

Despre autor
Horea Georgiana-Natalia

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.