Directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, Cătălin Homor, ne-a explicat că documentația tehnică pentru obținerea autorizației de construcție în vederea începerii lucrărilor a circa 37 de kilometri din autostrada A3 Câmpia Turzii – Ogra va fi aprobată până la sfârșitul acestei luni.

„Se lucrează pe un lot din autostrada Târgu Mureș-Câmpia Turzii pentru că acel contract este de tip Fidic Roșu. Un lot este reziliat și se reia licitația, iar pentru celelalte trei loturi între Ogra și Câmpia Turzii evaluăm proiectele tehnice. Până la sfârșitul lunii predăm documentația după care se eliberează autorizațiile de construcție. În prima parte a acestui an s-au deblocat mai multe lucrări. Până în luna iunie șantierele autostrăzii Sebeș-Turda au fost blocate pentru că nu exista autorizație de construcție. În prezent, odată cu eliberarea autorizațiilor, constructorii au reluat lucrările pentru construcția loturilor 3 și 4 din autostrada Sebeș-Turda. Chiar dacă se lucrează cel puțin 10 ore/zi pentru finalizarea loturilor pentru finalizarea lucrărilor până la sfârșitul acestui an sunt rezervat în privința deschiderii traficului pentru cele două loturi. Pe lotul 2 de autostradă Lugoj-Deva sunt aproape finalizați 15 km de autostradă care vor putea fi utilizați de șoferi până la sfârșitul acestui an. Pentru autostrada Transilvania am deblocat proiectele între Târgu Mureș și Câmpia Turzii“, ne-a declarat Cătălin Homor.

Directorul general al CNADNR ne-a precizat că pentru cele trei loturi de autostradă între Ogra și Câmpia Turzii constructorii au demarat procedurile de începere a lucrărilor celor aproxiamtiv 37 km de șosea la patru benzi. „Începând cu luna septembrie se lucrează pe toate cele 3 tronsoane de autostradă între Ogra și Câmpia Turzii. Constructorii trebuie să respecte datele prezentate în proiectul tehnic“, a menționat Homor.

Constructorii lotului 2, Iernut- Chețani, au decopertat 3,8 km din aliniament

Reprezentantul antreprenorului italian Astaldi SPA, Cristian Becheru, anunță că lucrările de cercetare de arheologică s-au finalizat pentru două din cele cinci situri arheologice descoperite de cercetători. „Am predat tot proiectul tehnic pentru aliniamentul secțiuna 2A, lotul 2 autostrada Iernut – Cheţani. Consiliul Tehnico-Economic din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România urmează să aprobe proiectul tehnic. Lucrările arheologice pentru cele cinci situri sunt aproape de final, în zonele unde sunt situri arheologice s-a decopertat pe o suprafață totală de aproxiamtiv 10 hectare de teren“, a explicat Cristian Becheru.

Conform datelor contractuale stabilite cu oficialii Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, asocierea Astaldi SPA – Max Boegl Romania SRL – Astalrom SA – Consitrans SRL, constructorul lotului de autostradă Iernut – Cheţani, lucrările de construcția celor 17,9 km de autostradă vor dura 12 luni. „Constructorul pune la dispoziția cercetătorilor arhelogici excavatoare și muncitori necalificați. Nu se poate începe procesul de construcție al autostrăzii fără descărcarea arheologică. Paralel cu aceste proceduri am început procesul de achiziție a materialelor de construcție pentru cei 17,9 km de autostradă între Iernut și Chețani“, ne-a mai explicat reprezentantul firmei firmei italiene Astaldi SPA.

Se lucrează pe un lot din autostrada Târgu Mureș-Câmpia Turzii pentru că acel contract este de tip Fidic Roșu. Un lot este este reziliat și se reia licitația, iar pentru celelalte trei loturi între Ogra și Câmpia Turzii evaluăm proiectele tehnice. Până la sfârșitul lunii predăm documentația după care se eliberează autorizațiile de construcție.
Cătălin Homor, director general CNADNR

 

Te-ar putea interesa și: