Construcții ilegale în mediul urban. Primăria le va demola. Reguli și amenzi pentru cine crește păsări la oraș
SURSA FOTO: Dreamstime - Bloc
În municipiul Bacău, autoritățile locale au descoperit situații neobișnuite în timpul unei campanii de demolare a garajelor construite ilegal lângă blocuri. Potrivit administrației, unele dintre aceste spații au fost transformate de proprietari în adăposturi pentru creșterea găinilor, chiar în apropierea blocurilor de locuințe, sub ferestrele locatarilor.
Primarul municipiului Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, a anunțat că procesul de demolare a garajelor ilegale de lângă blocuri continuă, iar terenurile publice vor fi eliberate.
Procesul de demolare a garajelor ilegale de lângă blocuri continuă
Acesta a precizat că, în urma intervențiilor de pe strada Avram Iancu, au fost găsite numeroase deșeuri abandonate de foștii proprietari, inclusiv anvelope, bucăți de mobilier precum canapele, mese și scaune, dar și borcane cu murături, dulceață și alte obiecte depozitate în mod necorespunzător.
În unele cazuri, situația a mers chiar mai departe, fiind descoperite garaje în care oamenii își amenajaseră spații suplimentare de depozitare sau chiar construcții improvizate în interiorul altor garaje. De asemenea, edilul a semnalat cazuri în care unii locuitori au crescut găini în aceste spații, sub ferestrele blocurilor din apropiere, ceea ce a generat nemulțumiri în rândul comunității.
Autoritățile au transmis că deșeurile rezultate din aceste intervenții pot fi predate la centrele specializate de colectare, precum Centrul de Aport Voluntar. În același timp, proprietarii care nu eliberează garajele riscă sancțiuni semnificative, amenzile variind între 30.000 și 70.000 de lei, iar în anumite situații se poate ajunge la demolarea forțată a construcțiilor ilegale.
„La demolarea garajelor de pe strada Avram Iancu am găsit un dezastru lăsat în urmă de foștii proprietari. Anvelope, bucăți de canapele, mese, scaune, pe lângă tradiționalele borcane cu murături, dulceață și alte acareturi. Unii au crescut găini, sub geamul locatarilor de la blocurile de vizavi. Nu mai spun că unii își mai construiseră un garaj dedesubt”, a explicat edilul.
În ultimii ani au fost raportate mai multe situații în care locatarii au crescut găini în spații improprii
Fenomenul nu este unul izolat în România. În ultimii ani au fost raportate mai multe situații în care locatarii au crescut găini în spații improprii, inclusiv în apartamente sau pe balcoane, ceea ce a generat conflicte între vecini și intervenția autorităților locale.
Un caz care a atras atenția publicului a avut loc în cartierul Prima Oneștilor din Oradea, unde o tânără în vârstă de 25 de ani a fost filmată crescând găini pe balconul unui apartament situat la etajul 9. Incidentul a devenit viral pe platformele de social media, inclusiv pe TikTok, și a atras atenția Poliției Locale, fiind intens dezbătut în spațiul public.

Creșterea găinilor la oraș este o practică tot mai discutată
Creșterea găinilor la oraș este o practică tot mai discutată, mai ales în contextul în care tot mai mulți locuitori de la bloc sau de la casă se întreabă dacă au voie să țină păsări de curte. Deși poate părea neobișnuită în mediul urban, această activitate nu este interzisă în mod expres, însă este strict reglementată prin norme sanitare și hotărâri ale autorităților locale.
Baza legală principală este Ordonanța nr. 119/2014 privind normele de igienă și sănătate publică, care stabilește limite clare pentru creșterea animalelor în gospodării. Astfel, în cazul gospodăriilor individuale care nu sunt racordate la apă și canalizare, este permisă creșterea a maximum 6 animale mari și până la 50 de păsări de curte. În situația în care locuința este conectată la utilități, limitele se modifică, fiind permise cel mult 5 porci, 2 cabaline, 15 oi sau capre și același plafon de 50 de păsări.
Un element esențial este amplasarea adăposturilor pentru animale
Un element esențial este amplasarea adăposturilor pentru animale, care trebuie să respecte o distanță minimă de 10 metri față de locuințele vecine. În plus, activitatea de creștere a animalelor trebuie să fie realizată în condiții igienico-sanitare corespunzătoare, astfel încât să nu afecteze sănătatea sau confortul celor din jur.
În principiu, răspunsul la întrebarea dacă se pot crește găini la oraș este da, dar doar în anumite condiții. Cei care locuiesc la casă și dispun de spațiu suficient pot desfășura această activitate, cu respectarea strictă a regulilor legale. Totuși, autoritățile locale pot impune restricții suplimentare prin regulamente proprii, în funcție de specificul fiecărei zone. În unele cartiere rezidențiale, numărul de păsări poate fi redus semnificativ sau chiar interzis, mai ales în zonele aglomerate sau cu statut urbanistic special.
Creșterea găinilor nu este permisă în blocuri sau apartamente
Este important de menționat că creșterea găinilor nu este permisă în blocuri sau apartamente, deoarece nu pot fi îndeplinite condițiile minime de igienă și bunăstare animală, iar disconfortul pentru vecini ar fi inevitabil. În mediul urban, respectarea regulilor de conviețuire și a normelor sanitare este esențială.
Legea nu face diferență între tipurile de păsări de curte, astfel că găinile, rațele, curcanii sau bibilicile sunt incluse în același plafon de 50 de exemplare admise într-o gospodărie. În mod similar, și alte animale precum porcii, caprele sau vacile sunt supuse unor limite clare, care pot fi înăsprite de autoritățile locale.
Pe lângă aceste reguli, orice activitate de creștere a animalelor trebuie să respecte normele de biosecuritate, gestionarea corectă a deșeurilor organice, depozitarea adecvată a hranei și prevenirea răspândirii bolilor. Autoritățile sanitare pot efectua controale, iar în cazul nerespectării regulilor, sancțiunile pot varia de la amenzi până la interzicerea activității.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





