Consiliul Concurenței, cu ochii pe piața energiei și pe asigurările de viață

Consiliul Concurenței, cu ochii pe piața energiei și pe asigurările de viață
Publicat de Valentin Vioreanu la 10 noiembrie 2014, 16:32

Consiliul Concurenţei va lansa anul viitor o analiză privind modul de funcţionare a pieţei de energie termică şi va demara un studiu pe piaţa asigurărilor de viaţă, a declarat, luni, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, în cadrul unei conferinţe de profil.

'În perioada următoare, sper la începutul anului viitor, o să lansăm o analiză privind funcţionarea pieţei de energie termică în ţară. Sper s-o facem până vine căldura, cât încă e frig afară şi serviciile de termoficare sunt încă utilizate', a precizat Chiriţoiu. 



Potrivit acestuia, legislaţia din domeniul ajutorului de stat va fi modificată în perioada următoare. 



'De asemenea, sperăm ca în două săptămâni să obţinem acordul Guvernului privind noua legislaţie privind ajutorul de stat. În primul rând, se modifică la nivel european cadrul legislativ privind ajutoarele de stat, pe care trebuie să îl preluăm şi noi în legislaţia naţională. Totodată, trebuie ca, până anul viitor, să înfiinţăm un registru al ajutoarelor de stat, în vederea evitării acordării de sume excesive', a arătat Chiriţoiu. 



El a precizat că 90% din volumele de ajutoare de stat dintr-o ţară vor trebui să fie analizate intern, urmând ca doar 10% să ajungă în analiza Comisiei Europene. 



Oficialul Concurenţei a adăugat că instituţia pe care o conduce pregăteşte şi un studiu pe piaţa asigurărilor de viaţă. 

 

Sursa: Agerpres

Informații articol
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.