Concediile medicale, verificate mult mai strict. Alexandru Rogobete: Vom da dreptul angajatorilor să sesizeze
SURSA FOTO: Facebook/Alexandru Rogobete - Alexandru Rogobete lângă Ilie Bolojan
Marți seară, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că Ministerul Sănătății va intensifica controalele asupra concediilor medicale, iar printr-o ordonanță de urgență acestea vor fi reglementate mai strict, pentru a reduce la minimum cazurile de certificate medicale fictive.
Concediile medicale vor fi verificate mult mai strict, spune ministrul Alexandru Rogobete
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a declarat marți seară, în studioul Digi24, că Ministerul Sănătății va intensifica controalele asupra concediilor medicale, urmând ca acestea să fie reglementate mai strict printr-o ordonanță de urgență. Scopul este reducerea la minimum a cazurilor de concedii medicale fictive.
Ministrul a subliniat că monitorizarea atentă a acestor concedii a permis recuperarea a aproximativ 120 de milioane de lei lunar, doar din certificate medicale nejustificate, ceea ce reprezintă un impact bugetar de peste un miliard de lei anual.
„La început de mandat am pornit cu monitorizarea strictă a concediilor medicale. Controalele mari au dus la 120 de milioane de lei pe lună, doar din concedii medicale fictive. Un impact bugetar de peste 1 miliard”, a declarat Alexandru Rogobete.
Angajatorii vor putea sesiza dacă există angajați cu concedii medicale fictive
Printre măsurile pregătite se numără și oferirea angajatorilor a posibilității de a sesiza ministerul într-un mod mai clar și mai simplu atunci când descoperă angajați care apelează frecvent la concedii medicale scurte sau nejustificate.
Ministrul a remarcat că fenomenul nu este unul nou, fiind întâlnit și în rândul personalului Ministerului Sănătății în perioadele de activitate intensă.
„Vom da dreptul angajatorilor să sesizeze într-un mod legiferat mult mai clar și mult mai simplu Ministerul Sănătății, dacă în cadrul companiei sau în cadrul instituției există angajați cu acest comportament, în care să apeleze la concedii medicale de două, trei zile sau la concedii medicale nejustificate.
Și Ministerul Sănătății a avut angajați care atunci când se face trimestrializarea bugetară și efortul de muncă este unul crescut, apelează la concedii medicale. Nu este o noutate”, a spus Rogobete.
Rogobete a mai afirmat că de săptămâna viitoare vor fi implementate noi măsuri menite să descurajeze atât abuzul din partea pacienților, cât și a medicilor.
„Un miliard de lei aruncați pe concedii fictive. Am făcut ordine în acest segment. Sunt cu farul pe acest fenomen. Putem reduce și mai tare acest fenomen. Simțim nevoia ca de săptămâna viitoare să punem noi măsuri care să descurajeze acest fenomen.
Să descurajeze medicul, dar și pacientul. E primul an când în august nu avem punte de prelungire a vacanței”, a declarat Alexandru Rogobete.

Rogobete, despre certificatele de handicap
În ceea ce privește declarațiile anterioare referitoare la certificatele de handicap, Alexandru Rogobete și-a exprimat regretul și a făcut clarificări. El a subliniat că, în urma controalelor, jumătate dintre certificatele medicale reversibile prezentau probleme, fiind emise pentru afecțiuni inexistente sau inventate, dar că este necesară diferențierea față de certificatele pentru handicap ireversibil.
„A fost o declarație nefericită a mea. Aș vrea să clarific. Din controalele făcute pe concedii medicale și pe handicap, jumătate sunt fictive. S-a înțeles că certificatele de handicap erau fictive. Îmi cer scuze.
Trebuie făcută diferența între certificate cu handicap ireversibil, sau cele reversibile. La cele reversibile s-a sărit calul. Au fost pentru unele boli care nu există sau au fost inventate”, a spus ministrul Rogobete.
Ministrul a adăugat că statul trebuie să facă mai mult pentru persoanele cu handicap real, care uneori nu beneficiază de însoțitor din cauza lipsei de informare sau a neimplicării comisiilor.
În același timp, Rogobete a menționat că segmentul privind fraudele va fi vizat de măsuri legislative, în timp ce răspunderea pentru certificatele nejustificate revine medicilor și comisiilor, conform competențelor justiției.
„În România există persoane cu grad de handicap care nu beneficiază de însoțitor, pentru că nu știu să ceară, pentru că acele comisii nu își fac treaba. Dar e și un număr mare care fraudează aceste lucruri.
Acesta e segmentul pe care l-am atacat, aici venim cu măsuri legislative. Cei care încearcă să fraudeze statul pentru beneficii să nu le mai aibă. De competența justiției sunt cei care au eliberat aceste documente, medici și comisii”, a conchis Alexandru Rogobete.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





