Este vorbă de RestartiX – prima platformă de fizioterapie asistată din România. Scopul acesteia constă în reducerea efectelor generate de Sindromul Prezenteismului catalogat drept inamicul numărul unu al productivității.

Proiectul, unic în România, are la bază un studiu interdisciplinar care pune laolaltă experți în sănătatea publică și minți ilustre din domeniul academic. Eșantionul anchetei academice este format din 10.000 de angajați care au profesii diferite a căror activitate necesită munca în poziția șezut.

“Am creat o formă de evaluare prin care dorim să analizăm relaţia între poziţia aşezat şi productivitatea unui angajat. Avem toate motivele să credem că această legătură există, însă nu ştim exact cât de mult afectează productivitatea, statul pe scaun. Subiectul este unul extrem de important, deoarece un impact între 5 și 20% asupra productivităţii angajaţilor la o companie cu o mie de angajaţi, poate reprezenta pierderi de milioane sau chiar zeci de milioane de euro, anual”, a declarat Alexandru Ilie, inițiatorul cercetării.

Studiul este adresat atât persoanelor care lucrează la stat și în mediul privat și se va desfășura pe durata unui an. Obiectivul cercetării constă în măsurarea relației dintre productivitatea angajaților și orele prelungite de stat pe scaun. Autorii acestei anchete științifice sunt cadre universitare, profesori în facultăți de renume din țară și dezvoltatorii platformei ResartiX, prima platformă de terapie asistată din România.

Potrivit rezultatelor preliminare, primul eșantion intervievat, format din 87 de angajați a căror normă este de 8 ore/zi, 75% au acuzat dureri la nivelul coloanei vertebrale, mai ales în zona lombară, fapt ce a determinat o diminuare a productivității acestora cu 17,5%.

Obiectivul prinicipal spre care țintește studiul constă în combaterea sindromului de Prezenteism, care, în opinia specialiștilor reprezintă cel mai mare impediment în materie de productivitate din cauza randamentului nedeclarat al angajaților.

Curiozitatea academică a fost manifestată de Alexandu Ilie, confondatorul platformei RestartiX și expert în recuperare medical asistată, la care se adaugă Radu Predoiu cu titlul de doctor în psihologie și expert în analiza statistică care ocupă gradul de conferențiar la catedra Metodologia Cercetării Științifice din cadrul UNEFS București; lista este completată de Alexandru Pîndaru-medic specialist în recuperare medical și nu în ultimul rând Prof. PhD. Habil. Germina Alina Cosma – directorul Departamentului Teoria şi Metodica Activităților Motrice din cadrul Universităţii din Craiova.

Companiile care își exprimă dorința de a participa la acest studiu, vor beneficia de o interpretare statistică a datelor obținute dar și de consultanță de specialitate pentru a limita efectele nefaste ale sindromului Prezenteismului.

În acest sens, reprezentanții RestartiX au pus bazele unui eveniment care se va desfășura pe 2 noiembrie la Hotelul Pullman din București intitulat “X-Ray Productivity – Creşte randamentul şi eficienţa companiei”, cei interesați pot paricipa gratuit atât în format fizic cât și în online sau pot accesa adresa de internet https://xray-ro/.