Companiile mari sunt pe cale să primească credite garantate de stat. Guvernul mai are nevoie de o singură aprobare

Companiile mari sunt pe cale să primească credite garantate de stat. Guvernul mai are nevoie de o singură aprobare
Publicat de Bogdan Ungureanu la 10 iunie 2020, 17:57

Guvernul României este gata să aprobe actul normativ prin care va garanta credite pentru companiile mari, după modelul programului IMM Invest. Executivul promite un plafon de 8 miliarde, care ar putea fi crescut în cazul în care companiile vor fi interesate.

Premierul Ludovic Orban a anunţat, miercuri, că Guvernul va aproba actul normativ prin care schema de garantare a creditelor pentru companiile mari pregătită de Executiv să devină operaţională după ce Comisia Europeană îşi va da acordul în acest sens, cel mai probabil peste „o săptămână, două”.

„Noi, deja, am adoptat în şedinţa de Guvern de săptămâna trecută memorandumul care pune bazele programului de ajutor de stat prin garantarea creditelor pentru investiţii sau pentru capital de lucru pentru companiile mari. Este o schemă prin care garantăm credite în proporţie de până la 90%, subvenţionăm dobânda, într-o proporţie de până la 50%.

Plafonul iniţial al acestui program, schema de ajutor de stat, că e o schemă de ajutor de stat cu garantare, este un plafon de 8 miliarde, pe care, evident, suntem dispuşi să-l mai creştem în cazul în care vor exista solicitări. Noi suntem consecvenţi în a folosi instrumente care să asigure nevoia de lichiditate pentru economie.

Aşteptăm aprobarea Comisiei Europene, pentru că orice schemă de ajutor de stat are nevoie de aprobarea Comisiei Europene, (…) suntem optimişti. Imediat după aprobarea de către Comisia Europeană, vom adopta actul normativ şi schema va deveni funcţională”, a declarat Ludovic Orban la Galaţi.

„E o schemă care este folosită şi în alte ţări, o schemă de garantare a creditelor”

Întrebat când ar putea veni un răspuns de la Comisia Europeană, el a spus: „Noi aşteptăm cât de curând – o săptămână, două”.

„Cert este că nu e o schemă nouă, e o schemă care este folosită şi în alte ţări, o schemă de garantare a creditelor. Este strict legat de procedurile interne de la nivelul Comisiei Europene, aprobarea, adică nu cred că vom întâmpina dificultăţi în aprobarea acestei scheme de ajutor de stat”, a explicat Orban, potrivit Agerpres.

Şeful Executivului a vizitat Combinatul Siderurgic Liberty Galaţi, context în care a avut întâlnire cu conducerea combinatului şi a asistat la ceremonia de semnare a mai multor memorandumuri de colaborare, unul dintre acestea fiind între Liberty SA Galaţi şi Romgaz SA.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.