Comisia Europeană aprobă 150 de milioane de euro pentru stocarea energiei în România
SURSA FOTO: Dreamstime- UE, Romania
România va putea finanța noi capacități de stocare a energiei electrice după ce Comisia Europeană a autorizat o schemă de ajutor de stat în valoare de 150 de milioane de euro. Programul, susținut din Fondul pentru modernizare al Uniunii Europene, are ca obiectiv extinderea sistemelor de stocare în baterii și integrarea mai eficientă a energiei din surse regenerabile în sistemul energetic național.
Comisia Europeană a aprobat schema de sprijin pentru stocarea energiei
Comisia Europeană a dat undă verde unei scheme notificate de România, în valoare de 150 de milioane de euro (aproximativ 764 de milioane de lei), destinată dezvoltării capacităților de stocare a energiei electrice. Potrivit Executivului comunitar, măsura este aliniată obiectivelor europene privind decarbonizarea economiei și sprijinirea unei industrii mai curate.
Programul este prima schemă transmisă de România în cadrul Cadrului privind ajutoarele de stat pentru Pactul pentru o industrie curată (CISAF), adoptat de Comisia Europeană în iunie 2025. Prin acest mecanism, statele membre pot susține investițiile necesare pentru accelerarea tranziției energetice și reducerea emisiilor de carbon.
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru o tranziție curată și competitivă, Teresa Ribera, a subliniat importanța acestui proiect pentru modernizarea sistemului energetic.
„Aceasta este prima schemă notificată de România în cadrul CISAF. Va contribui la implementarea unei noi capacităţi de stocare a energiei electrice, care este un factor-cheie pentru integrarea pe scară largă a energiei din surse regenerabile în mixul energetic. Măsura va contribui aprovizionarea cu o energie electrică mai curată, mai sigură şi mai rezilientă, în conformitate cu obiectivele climatice ale UE şi cu Pactul pentru o industrie curată”, a declarat Teresa Ribera.
Investiții în baterii pentru stocarea energiei
Autoritățile române au notificat Comisiei Europene o schemă care vizează instalarea unor noi capacități de stocare a energiei electrice de cel puțin 2.174 MWh. Aceste investiții sunt considerate esențiale pentru stabilitatea sistemului energetic, în special în contextul creșterii ponderii energiei regenerabile, precum cea solară sau eoliană.
Prin această schemă, sprijinul financiar va fi acordat sub formă de granturi directe pentru proiectele care vizează sisteme autonome de stocare a energiei în baterii. Fondurile vor proveni din Fondul pentru modernizare al Uniunii Europene, iar companiile interesate vor fi selectate printr-o procedură competitivă.
Schema respectă regulile europene privind ajutorul de stat
În evaluarea sa, Comisia Europeană a concluzionat că schema notificată de România respectă condițiile stabilite în cadrul CISAF. Ajutorul va fi acordat în baza unui buget și a unui volum prestabilit, iar proiectele vor fi selectate prin proceduri competitive până cel târziu la 31 decembrie 2030.
Potrivit Executivului comunitar, programul este justificat prin necesitatea accelerării tranziției către o economie neutră din punct de vedere climatic și prin rolul pe care îl au investițiile în stocarea energiei pentru dezvoltarea pieței energetice.
În urma analizei, Comisia a stabilit că schema este „necesară, adecvată şi proporţională” pentru susținerea activităților economice relevante pentru implementarea Pactului pentru o industrie curată, în conformitate cu regulile europene privind ajutoarele de stat.
Prin urmare, măsura a fost aprobată oficial în baza legislației UE, deschizând calea pentru finanțarea noilor proiecte de stocare a energiei în România.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





