CNAB pregătește o achiziție de aproape 470.000 de euro. Echipamentul va fi folosit pentru aeronave de până la 100 de tone
SURSA FOTO: Facebook, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) pregătește achiziția unui remorcher electric pentru aeronave, valoarea contractului fiind estimată la 469.930 de euro, fără TVA. Echipamentul va putea fi utilizat pentru aeronave cu masa maximă la decolare de până la 100 de tone, potrivit anunțului de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Peste 413.000 de euro, doar pentru remorcherul electric
Achiziția va fi finanțată din fondurile proprii ale CNAB, iar cea mai mare parte a bugetului, respectiv 413.365 de euro, este destinată remorcherului electric fără bară de tractare.
Alți 12.705 euro sunt prevăzuți pentru stația necesară încărcării acumulatorilor utilajului.
Contractul va avea o durată totală de 46 de luni și nu presupune doar livrarea echipamentului. Sunt incluse și servicii pentru pregătirea personalului care îl va opera și întreține, precum și lucrări de mentenanță pe durata garanției.
Personalul va fi instruit la sediul producătorului
Pentru școlarizarea angajaților care se vor ocupa de operarea, întreținerea și repararea remorcherului sunt prevăzuți 23.850 de euro. Instruirea urmează să se desfășoare la sediul producătorului.
În același timp, 20.010 euro din valoarea estimată sunt destinați operațiunilor obligatorii de mentenanță preventivă, respectiv reviziilor tehnice efectuate în perioada de garanție. Aceasta trebuie să fie de minimum 36 de luni.
Ofertele pot fi depuse până pe 26 octombrie
Contractul va fi atribuit printr-o procedură de licitație deschisă. Companiile interesate pot transmite ofertele până pe 26 octombrie 2026, ora 15:00.
Documentația impune și condiții privind experiența ofertanților. Aceștia trebuie să demonstreze că, în ultimii trei ani, au furnizat produse similare, respectiv remorchere destinate împingerii sau tractării aeronavelor, cu o valoare cumulată de cel puțin 300.000 de euro, fără TVA.
Garanția de participare a fost stabilită la 4.600 de euro, în timp ce garanția de bună execuție va reprezenta 10% din valoarea contractului, fără TVA.
Compania Națională Aeroporturi București administrează Aeroportul Internațional Henri Coandă București și Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.