Claudiu Năsui: Căutăm bani pentru a onora promisiunile trecute
Sursă foto: INQUAM Photos, Sabin Cirstoveanu
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a participat joi la o videoconferință numită IMM-urile, oxigen pentru România. Ministrul a anunțat că sunt căutați bani pentru a onora promisiunile făcute.
Claudiu Năsui: Căutăm bani pentru a onora promisiunile trecute
Ministrul Economiei a precizat că în ședința de Guvern de miercuri a fost adoptată o OUG care ar putea schimba sau prin care s-ar putea aduce înapoi bani pe Măsura 2.
“Ieri în şedinţa de Guvern a fost aprobată o OUG prin care schimbăm sau aducem înapoi nişte bani pe Măsura 2, reuşim să finanţăm mai mult această Măsură. Principala problemă a măsurilor acestora de sprijin cu granturi a IMM-urilor a fost faptul că nu erau finanţate, nu au fost finanţate adecvat de aceea şi Start-up Nation, încă plătim pentru Start-up Nation 2018. Avem în plată, am reuşit să obţinem un buget de 630 de milioane de lei, în total ar fi trebuit vreo 800, dar deja este bine, din banii aceştia am plătit ceva peste 300 de milioane de lei”, a afirmat Năsui.
Se plătesc datoriile
Claudiu Năsui a mai spus că la ministerul pe care îl conduce sunt plătite datoriile pe care statul le-a făcut.
“Practic, plătim din urmă, plătim datoriile pe care statul le-a făcut, le-a promis, a promis bani, este foarte uşor să promiţi bani, e mai greu să îi dai, să îi găseşti. E ceea ce ne luptăm în Ministerul Economiei. Căutăm bani pentru a onora promisiunile trecute. Ceea ce nu vom face este să facem la rândul nostru promisiuni fără acoperire, asta ar fi un lucru rău mai ales pentru economie şi este un lucru neetic şi imoral”, a transmis ministrul Economiei.
Finanţarea, digitalizarea şi internaţionalizarea IMM-urilor sunt teme abordate la videoconferinţa „IMM-urile, oxigen pentru România” – ediţia a II-a.
Sursă foto: INQUAM Photos, Sabin Cirstoveanu
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





