Ciprian Ciucu face reorganizări la PMB: 722 de posturi vor fi desfinţate, 400 de salariaţi vor pleca
Primăria Municipiului București / SURSA FOTO: Dreamstime
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat joi că Primăria Capitalei are în prezent aproximativ 1.272 de posturi, reprezentând un număr foarte mare de angajați, iar instituția nu a mai trecut printr-o reorganizare reală până acum. Potrivit acestuia, 722 de posturi vor fi desființate, iar circa 400 de angajați nu vor mai face parte din noile scheme de personal. El a precizat că acestea reprezintă doar primul set de măsuri.
Primăria Capitalei începe reorganizarea: peste 700 de posturi desființate și 400 de angajați afectați
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat joi, într-o conferință de presă, un prim set de măsuri de reorganizare și reformă la Primăria Capitalei. Instituția are în prezent aproximativ 1.272 de posturi, un număr considerat foarte mare, și nu a mai trecut printr-o restructurare reală până acum. În cadrul noii organigrame, 722 de posturi vor fi desființate, iar circa 400 de angajați nu vor mai fi incluși în schemele de personal. Oficialul a subliniat că acestea reprezintă doar primul pas dintr-un plan mai amplu de reformă.
”Primăria Capitalei, în acest moment, are undeva la 1.272 de posturi, deci, un număr foarte, foarte mare de angajaţi, raportat la nevoile reale. Această primărie nu a mai fost reorganizată, pe bune, în sensul că avem la bază analize funcţionale care să corespundă nevoilor actuale, de foarte mult timp. Este adevărat că s-au mai schimbat organigrame, dar ele s-au făcut pentru a face loc unuia sau altuia, pe diferite posturi de-a lungul timpului. S-au făcut în funcţie de oameni şi nu în funcţie de nevoile instituţiei noastre. De aceea, am luat această decizie de a reorganiza primăria, dar nu doar de aceea, ci şi pentru că avem şi o bază legală care ne obligă să facem acest lucru”, a spus primarul.
Ciprian Ciucu a explicat că, potrivit OUG 7/2026, Primăria Capitalei are obligația legală de a reduce până la 12 aprilie aproximativ 30% din posturi, dintre care 20% să fie ocupate. Primarul a subliniat că nerespectarea acestei prevederi ar însemna că instituția nu ar mai primi cotele defalcate de la Guvern, la fel ca orice altă instituție din țară.
În plus, edilul a precizat că trebuie aplicată și Legea 296/2023, care impune reducerea cu 10% a posturilor și comasarea instituțiilor publice cu mai puțin de 50 de angajați. Până în prezent, Primăria Capitalei nu implementase reorganizarea prevăzută de această lege, însă autoritățile sunt acum obligate să o pună în aplicare.
3 seturi de instituţii vor intra în această reorganizare
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a precizat că aproximativ 170 de angajați ai Primăriei își vor înceta raportul de muncă, iar cei care rămân vor fi supuși unui proces de selecție prin concurs, urmând ca doar câștigătorii să își păstreze posturile.
În ceea ce privește instituțiile de cultură, edilul a anunțat comasarea a șapte astfel de instituții care derulează programe variate, unele valoroase, însă multe dintre ele realizând activități similare, cu impact redus și puțin cunoscute publicului. Scopul reorganizării este eficientizarea activității, astfel încât programele culturale și evenimentele să fie desfășurate cu costuri acceptabile și cu un impact real.
Ciucu a explicat că multe dintre aceste instituții închiriază spații, cheltuind fonduri suplimentare, deși Primăria poate pune la dispoziție spații prin Administrația Fondului Imobiliar. Noua structură va prelua aceste instituții și va coordona activitățile pentru a evita suprapunerile și pentru a crea programe culturale coerente.
Primarul a adăugat că, din totalul celor 267 de posturi din aceste instituții, după comasare vor rămâne 155, păstrând doar programele cu adevărat relevante, reprezentând aproximativ 40–50% din activități.
În plus, trei instituții din domeniul administrării domeniului public – ALPAB (Administrația Lacuri-Parcuri și Agrement București), Centrul de Protecție a Plantelor și Administrația Cimitirelor – vor fi reorganizate și comasate, având ca scop creșterea eficienței și reducerea activităților fără impact real.
”De ce am luat această măsură? De când am venit primar general şi merg foarte mult prin oraş şi încercăm să rezolvăm diferite lucruri, îmi dau seama că ALPAB este focalizat foarte mult pe parcuri, Centrul de protecţie a plantelor nu este foarte clar ceea ce face, Administraţia Cimitielor este o administraţie care are muncitori care derulează activităţi relativ similare cu cele ale ALPAB, dar este o instituţie care, în mod cumva neaşteptat, în loc să aducă nişte venituri la municipalitate, este subvenţionată cu câteva zici de milioane de lei pe an”, a spus Ciucu.
Primăria Capitalei reorganizează ADP și reduce peste 700 de posturi
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a explicat că Bucureștiul nu are în prezent o structură unitară pentru administrarea domeniului public (ADP) și că este necesar un ADP care să gestioneze mai mult decât parcurile, cimitirele și protecția plantelor, asumându-și și proiecte de regenerare urbană. În cadrul noii organigrame, numărul posturilor va scădea de la 771 la 511.
Edilul a subliniat că reorganizarea va crea organigrame mai eficiente, bazate pe nevoi reale, și va elimina servicii care nu mai au obiect de activitate sau nu corespund cerințelor actuale. Aceasta reprezintă prima restructurare semnificativă din Primăria Capitalei după foarte mult timp, incluzând desființarea a 722 de posturi și implicând aproximativ 400 de angajați care vor trece prin concursuri și testări, iar la final nu vor mai fi incluși în schemele de personal.
Edilula a anunțat reorganizări şi în celelalte subordonate.
”Primăria Municipalului Bucureşti, aşa cum am spus-o şi cu alte ocazii, folosind o metaforă, este un monstru administrativ. Adică primarul general şi Consiliul general au un subordonare undeva la 71 de instituţii. Nu ai timp să-i vezi de două ori pe an pe toţi şefii acestor instituţii. Avem nevoie de eficientizare, avem nevoie de evaluarea activităţii lor, să-mi prezinte viziunea lor, să le prezint viziunea mea, să le compatibilizăm, să putem să evaluăm activitatea. Dar acest hăţiş uriaş administrativ nu este efectiv funcţional. De aceea, vorbim doar de un prim set de măsuri şi Consiliu general a cerut reorganizări semnificative şi astăzi vin cu o reorganizare semnificativă în ceea ce priveşte aparatul Primăriei generale şi în ceea ce priveşte zece dintre subordonatele pe care le avem. Nu este suficient şi vom merge mai departe, dar vă daţi seama, este o muncă susţinută pe care trebuie să o facem”, a concluzionat Ciucu.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





