Cine câștigă în urma războiului cu Iranul? Investiții de miliarde de dolari din zona Golfului se îndreaptă aici

Conflictul armat și instabilitatea din Orientul Mijlociu au declanșat o undă de șoc nu doar la nivel politic, ci și în strategiile financiare ale marilor puteri economice din regiune.

Cine câștigă în urma războiului cu Iranul? Rachetele care au lovit instalațiile energetice critice au forțat capitalul din Golf să privească spre Turcia ca spre o bază de producție strategică, parte a unui nou plan de securitate economică bazat pe „coșuri diferite”.

ÖMER TEMÜR notează că, odată cu escaladarea tensiunilor, instalațiile vitale au devenit ținte directe. Aproximativ 84 de unități energetice din Orientul Mijlociu au fost avariate, iar la 34 dintre acestea producția s-a oprit complet din cauza distrugerilor grave. Estimările arată că va dura cel puțin doi ani pentru ca activitatea să revină la normal, fapt ce a determinat statele din Golf să își pună Turcia pe radar pentru investițiile în petrochimie.

Parteneriate strategice de 10 miliarde de dolari

Yavuz Eroğlu, președintele Fundației Turce pentru Cercetare, Dezvoltare și Educație în Industria Plastică (PAGEV), a subliniat importanța acestei schimbări. Acesta indică faptul că țările din Golf sunt lideri mondiali în domeniul polietilenei (PE), deținând o cotă de piață de 29,1%, iar Turcia reprezintă „cea mai potrivită adresă” pentru a transforma această resursă în produse finite.

Potrivit lui Eroğlu, războiul a modificat fundamental percepția riscului:

„Partenerii de încredere și acțiunile previzibile au făcut loc incertitudinii. Această situație a schimbat și evaluările strategice în investiții. Observăm acest lucru la companiile cu care discutăm din regiune; țările din Golf și statele bogate în resurse adoptă acum o strategie de «coșuri separate» în loc să își facă toate investițiile în propriile regiuni. Ideea de a produce în regiuni apropiate de piața unde vor vinde materii prime, și anume Turcia, sau de a intra direct în asocieri în participațiune cu Turcia, devine mult mai atractivă.”

Oportunitate istorică: Combinarea resurselor cu infrastruIranctura

Expertul turc propune un model de simbioză economică între Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG) și capacitățile industriale ale Turciei. El subliniază că, în timp ce PAGEV este un gigant în fabricarea produselor din plastic, îi lipsesc materiile prime, situație inversă celei din țările CCG.

„Putem construi o structură în care aceste două puncte forte se combină. De exemplu, o mare societate mixtă petrochimică, care să includă companii gigantice din Golf, ar putea fi înființată în regiunea Yumurtalık. Cu expertiza unică a Turciei în fabricarea produselor, se poate crea o regiune globală a industriei materialelor plastice. Aș merge chiar mai departe; se pot stabili structuri în care se dezvoltă noi prietenii, inclusiv chiar și Iranul. În trecut, calculele mici alimentate de diferite țări au reprezentat obstacole în calea unor astfel de pași, dar acum a apărut o conjunctură complet nouă, iar aceasta prezintă o oportunitate foarte serioasă pentru Turcia.”

Diplomația afacerilor poate schimba echilibrele globale

Contactele recente dintre reprezentanții Turciei și cei ai Golfului, intensificate chiar și la evenimente internaționale precum marile târguri din China, arată o deschidere fără precedent. Subiecte care în trecut erau tabu sunt acum discutate deschis, procesul fiind susținut activ de instituțiile statului turc, inclusiv prin intermediul Biroului Prezidențial de Investiții.

Totuși, aceste schimbări de paradigmă necesită timp și viziune pe termen lung:

„Vorbim despre investiții masive de cel puțin 4-5 miliarde de dolari. Acest lucru necesită 5-10 ani. Acest proiect regional comun, care va combina puterea de materii prime a Golfului cu poziția de lider în producție a Turciei, are potențialul de a schimba echilibrele globale.”

Astfel, Turcia nu apare doar ca un beneficiar conjunctural al conflictului din Irak și regiunea extinsă, ci ca un partener strategic esențial care poate oferi stabilitatea și infrastructura necesară marilor producători de resurse din Orientul Mijlociu.