China se teme de o nouă explozie a epidemiei. Noi măsuri drastice adoptate
Autoritățile chineze au anunțat noi măsuri pentru a stopa epidemia de coronavirus, în condițiile în care duminică a fost raportat un nou record negativ privind persoanele infectate. De data aceasta, însă, este vorba despre oamenii care vin din exteriorul țării.
Toţi pasagerii internaţionali care se îndreaptă spre Beijing vor fi redirecţionaţi începând de luni spre 12 puncte de intrare speciale localizate în diferite zone din China, a anunţat duminică, într-o informare online, Administraţia Aviaţiei Civile din China.
Pasagerii cu destinaţia Beijing vor ateriza în schimba pe aeroporturile Shanghai Pudong, Nanjing, Tianjin, Dalian, Qingdao, Xi’an, Shenyang, Zhengzhou, Taiyuan, Hohhot şi Shijiazhuang.
După verificările de imigraţie, persoanele care îndeplinesc condiţiile privind carantina vor putea să se îmbarce în noi zboruri spre capitala Chinei, se menţionează în anunţ, conform Agerpres.
Nou record zilnic
Beijingul este printre principalele locuri din China unde apar cazuri de coronavirus importate, anunţând 13 noi astfel de infectări duminică.
Autorităţile sanitare au raportat duminică un total de 45 de noi infecţii de COVID-19 importate, cea mai mare creştere a numărului de astfel de cazuri venite din afară.
China nu a înregistrat sâmbătă, pentru a treia zi consecutiv, niciun caz nou de contaminare de origine locală cu coronavirus, dar autorităţile sanitare au raportat suplimentar 41 de cazuri importate, un record zilnic.
În consecință, autoritățile chineze se tem de o nouă izbucnire a epidemiei, însă de data aceasta având ca sursă persoanele care vin din afara țării.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





