Cursul de schimb a crescut cu 1,35 bani, la 4,2290 – 4,2310 lei/euro, în prima oră a şedinţei interbancare din această dimineaţă deprecierea leului fiind determinată de cererea mai ridicată de euro din partea clienţilor comerciali, însă volumele de tranzacţionare au continuat  fie reduse.

Leul s-a depreciat încă de la deschiderea şedinţei, când operaţiunile au fost efectuate la 4,2200 – 4,2230 lei/euro, respectiv cu 0,45 – 0,55 bani peste cotaţiile de la finalul zilei anterioare, de 4,2155 – 4,2175 lei/euro.

Paritatea a urcat până la 4,2300 – 4,2330 lei/euro, pe fondul cererii mai ridicate de euro, însă apoi a scăzut foarte uşor. În jurul orei 10:05, băncile comerciale cotau euro la 4,2290 – 4,2310 lei.

“Volumele au continuat să fie mici, însă cererea de euro mai ridicată din partea clienţilor comerciali a dus la deprecierea leului. Orice companie multinaţională, care ştie cam ce profit a făcut anul acesta şi cât din profit trebuie repatriat, începe să cumpere euro acum, pentru ca anul viitor să nu fie nevoită să ia euro la o paritate mai mare şi să înregistreze astfel un profit contabil mai mic”, a declarat dealerul unei bănci, citat de Mediafax.

SURSA: Mediafax