Prin intermediul canalului său de Youtube, șeful CEL.ro explică într-un clip care a făcut pană acum peste 160.000 de vizualizări și 1.900 share-uri pe Facebook de ce consideră că această amendă este un abuz grosolan din parte consiliului, care, din dorința de a elimina cu orice preț CEL.ro din piață, a folosit documente false și a abuzat de poziția sa, ignorând prevederile legii concurenței.

Acesta mai afirmă că, chiar dacă responsabilitatea consiliului este prin lege să asigure un mediu concurențial corect, acesta printr-o serie de abuzuri a distrus concurența, ajutând emag să preia controlul la peste 75% din comerțul online românesc. Iar pentru că se pare că 75% nu era de ajuns, acest consiliu a continuat cu un nou abuz amendând  pe nedrept magazinul online concurent CEL.ro.

Ca reacție la cele afirmate, NOD (fost Asesoft, deținut de șeful emag și ajuns monopol pe piața distribuției IT prin metode similare de descurajare a concurentei), a redus și mai mult limita de credit oferită CEL.ro, limită care deja fusese redusă drastic în luna martie.

În continuarea clipului Tiberiu Pop enumeră motivele pentru care CEL.ro nu era obligat de lege să declare respectiva tranzacție la Consiliu evidențiind totodată abuzurile făcute de acesta.

În primul rand aduce în discuție faptul că investigația a fost declanșată de Consiliu și autorizată de Curtea de Apel în baza unor documente false care atestau existenta cifrei de afaceri a firmei de la care CEL.ro a preluat domeniile, documente care, pentru a ascunde frauda, la 9 luni de la începerea investigației au dispărut. Dacă acele documente nu ar fi fost fabricate de consiliu întreaga investigație nu ar fi avut loc, deci nici amenda, cifra respectivă fiind esențială pentru a determina dacă legea concurenței se aplică sau nu.

În lipsa respectivelor documente, în loc să renunțe la investigație, disperați șă dea cu orice preț amendă, consiliul a inventat un mail (primit de pe un domeniu care nu există) care ar atesta cifra, acesta fiind și unicul „document” pe care se bazează decizia finală cat și calcularea valorii amenzii.  Șeful CEL.ro afirmă că un astfel de document în lipsa unei semnături electronice așa cum cere legea 455/2001 este null, oricine putând fabrica unul.

Mai departe Tiberiu Pop ridiculizează incompetența bugetarilor de la Consiliu care chiar dacă confirmă că CEL.ro a preluat doar 3 domenii de internet, se află într-o eroare gravă și afirmă că domeniile de internet au domeniu de activitate și că sunt magazine online. Pop arată cum un domeniu este de fapt doar o mica piesa dintr-un magazin online și nu invers, rolul lui fiind de a te ajuta să ajungi mai ușor la adresa IP a magazinului tău preferat.

Și pentru ca legea concurenței este destul de bine scrisă chiar dacă interpretarea ei de către Consiliu este mai mult decât abuzivă, șeful CEL.ro enumeră mai departe articolele din lege de care Consiliul nu a ținut cont sau pe care le-a interpretat vădit eronat.

Primul articol prezentat este 67 care afirmă că, din cifra de afaceri, ar fi trebuit să se ia în calcul doar valoarea domeniilor de internet. Dar cum Consiliul a echivalat în mod aberant noțiunea de domeniu de internet cu cea de magazin, iar mai apoi a considerat ca magazin online e tot una cu firma care a vândut domeniile (cu toate ca aceasta mai avea și alte obiecte de activitate), au reușit să concluzioneze în logica lor de bugetari corupți și incompetenți că domeniile de internet de sine stătător au generat toată cifra de afaceri. Aia fictivă.

Mai departe, Pop arată că preluarea a făcuta parte dintr-o operațiune de restructurare în care cifra de afaceri a vânzătorului a scăzut de la 31 mil. lei în 2014 la 12 mil. lei în 2016 iar numărul de angajați de la 37 la 2, preluare care conform articolului 10 din lege litera d) nu este supusă notificării către consiliu.

Chiar dacă în clip nu apare, menționăm și faptul că preluarea celor 3 domenii, contrar logicii consiliului nu a dus la dobândirea de către CEL.ro a controlului firmei vânzătoare, domeniile fiind doar o mică parte din activele deținute de aceasta. În plus, firma vânzătoare și-a încetat activitatea făcând astfel imposibilă controlarea sa de către o alta firma.  Iar fără control, conform legii nu există noțiunea de concentrare economică, deci nici motivul pentru care CEL.ro să anunțe Consiliul de preluarea domeniilor de internet.

Înființat în 2004, CEL.ro este cel mai mare magazin online 100% românesc, crescut bio, fără adaos de pile și relații, cu 100 de angajați harnici și 266.299.913 lei cifră de afaceri în 2018.

 

 

Te-ar putea interesa și: