Cea mai crâncenă veste despre epidemie: Situația pare că este aproape scăpată de sub control

Cea mai crâncenă veste despre epidemie: Situația pare că este aproape scăpată de sub control

SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Publicat de Iulian Luca la 12 iulie 2020, 22:58

România este în topul țărilor din Uniunea Europeană care se confruntă cu un număr record de îmbolnăviri din cauza COVID-19 în ultima perioadă, iar situația pare scăpată de sub control. Guvernul are o atitudine responsabilă, dar „nu își face treaba acolo unde este, pur și simplu, responsabilitatea lor și doar a lor”, afirmă fostul Ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu.

România a înregistrat săptămâna aceasta un record „trist” al pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, iar „situaţia pare că este aproape scăpată de sub control”, a declarat copreşedintele USR PLUS Vlad Voiculescu, duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, după cum transmite Agerpres.

„Săptămâna aceasta am avut câteva puncte cardinale. Unul dintre acestea este un nou record al pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, un record trist, un record care aşază România în topul ţărilor din Europa care se confruntă cu această problemă. Situaţia pare că este aproape scăpată de sub control. Avem ţări precum Austria, în Belgia au fost discuţii şi în altele unde sunt discuţii în momentul acesta în legătură cu stoparea intrării cetăţenilor români sau oamenilor care vin din România pe teritoriul acestor ţări. E un lucru poate nu foarte grav pentru cei care stăm aici în Bucureşti şi care n-avem planuri de vacanţă, dar e un lucru deloc plăcut pentru toţi oamenii care şi-au făcut planuri cu familia”, a afirmat fostul ministru al Sănătăţii.

Guvernul nu își face treaba acolo unde trebuie

Potrivit acestuia, în spitalele din Bucureşti personalul medical încă nu are toate echipamentele de protecţie necesare.

„Ceea ce vedem din partea Guvernului este, pe de o parte, o atitudine responsabilă în care ni se spune că s-ar putea să trebuiască luate măsuri, nu vedem însă că Guvernul îşi face treaba acolo unde este, pur şi simplu, responsabilitatea lor şi doar a lor. Aici putem să ne uităm la capacitatea de testare, aici putem să ne uităm la capacitatea Guvernului de a ne spune unde sunt focare. E uşor să spun că toată lumea trebuie să respecte regulile şi să învinovăţeşti oamenii şi vedem că este deja o diviziune în România. Ceea ce ar trebui autorităţile să facă este să le spună oamenilor unde există, în primul rând, focare, de ce ar trebui să se ferească şi să se ocupe, de asemenea, ca în spitale lucrurile să meargă, dacă nu ceas, cât mai aproape de ceea ce ne-am dori cu toţii”, a explicat Voiculescu.

El a subliniat că fiecare cetăţean „trebuie să se ferească, pentru sine şi pentru cei din jur”, iar autorităţile trebuie să fie un exemplu, trebuie să vegheze la respectarea regulilor şi trebuie, de asemenea, să aibă grijă să procure „echipamente şi proceduri care să funcţioneze”.

Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.