Cea mai bună veste pentru Transgaz. Veniturile companiei ar putea fi salvate. Kovesi ar putea interveni
Transgaz primește cea mai bună veste de până acum. Compania a fost și ea afectată grav de pandemia de coronavirus, iar veniturile s-au redus considerabil. În acest context, Laura Codruța Kovesi ar putea oferi o mână de ajutor.
Transgaz primește o veste bună în plină criză sanitară și financiară. După ce s-a confruntat cu scăderea veniturilor din tranzitul internațional, în urma încetării contractului cu Gazprom pe fostul coridor transbalcanic, operatorul de transport autohton, Transgaz, ar putea fi ajutat din altă parte.
Mai exact, potrivit profit.ro, Transgaz ar putea primi un ajutor de la fostul procuror șef al DNA și actualul procuror șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi. Anunțul vine după ce modelul Nord Stream 2, Congresul SUA, Comisia Europeană și OLAF au primit o sesizare din partea unui ONG anti-corupție din Bulgaria privind încălcarea de către companiile care construiesc prelungirea TurkStream către Serbia (TukStream 2) a prevederilor celui de-al treilea pachet energetic al UE.
“O sesizare similară a fost făcută și către Parchetul European condus de Laura Kovesi”, precizează publicația bulgară Bivol.bg. Directoratul de energie al CE a reacționat deja, potrivit publicației, susținând că deocamdată nu vede nicio încălcare a prevederilor europene și a sugerat totodată ca ONG-ul să se adreseze procurorului general al Bulgariei.
Gazoductul TurkStream
De menționat este faptul că, TurkStream este gazoductul finalizat de Gazprom la finalul anului 2019, care străbate Marea Neagră și Turcia, format din 2 secțiuni, ambele de 15,75 miliarde metri cubi fiecare, una destinată Turciei, alta Europei.
În ceea ce privește extinderea acestuia, pentru alimentarea Europei, Bulgaria, dar și Serbia, ar fi trebuit să construiască o prelungire (TurkStream 2 sau Balkan Stream) care să ducă gazul rusesc în Ungaria, traseu care urma să înlocuiască, alături de Nord Stream 2, ruta ucraineană de transport a gazelor rusești către occident.
Legat de stadiul lucrărilor, potrivit sursei citate, în prezent, lucrările la TurkStream 2 sunt întârziate considerabil, ceea ce face ca Gazprom să-și revizuiască strategia, chiar dacă mutarea tranzitului de gaze către Europa din Ucraina prin Turcia și Bulgaria rămâne obiectivul principal al gigantului rus. Totuși, problemele întâmpinate la construirea prelungirii gazoductului (TurkStream 2) i-ar fi determinat să mute traseul de pe cel planificat (Bulgaria-Serbia-Ungaria) pe fostul coridor interbalcanic (Bulgaria-România-Ungaria).
Acest lucru este însă benefic pentru Transgaz, care, prin tarifele de rezervare capacitate percepute în punctele de interconectare Negru Vodă și Csanádpalota, poate compensa dispariția tarifelor de tranzit încasate de la Gazprom, cu care avea semnat un contract de tip Take or Pay. Capacitatea disponibilă și capacitatea rezervată pentru import în punctul de de interconectare cu Bulgaria de la Negru Vodă
În acest context, deja se observă o reducere considerabilă a rezervărilor capacităților de import prin punctul de la granița cu Ucraina, de la 90 GWh/zi în februarie la 30 GWh/zi în perioada aprilie-octombrie, dublate de o majorare considerabilă a rezervărilor de capacitate de import prin punctul de interconectare cu Bulgaria (Negru Vodă) de la 30 GWh/zi la 70 GWh/zi în perioada martie-mai 2021.
Impactul asupra capacității de transport
În ceea ce privește capacitatea de export prin punctul de interconectare Csanádpalota, cu Ungaria, aceasta a fost rezervată în totalitate (50 GWh/zi) până în octombrie 2021, la un preț dublu față de cel de pornire. Capacitatea disponibilă și capacitatea rezervată pentru import în punctul de de interconectare cu Ucraina de la Isaccea
Sursa citată mai subliniază un aspect. Având în vedere faptul că producția din România nu acoperă consumul intern, este clar că traderii au efectuat aceste rezervări bazându-se nu pe producția internă, ci pe un volum de import de gaze prin fostul coridor trasnbalcanic. Iar datele arată că pariază pe Bulgaria, unde capacitățile rezervate sunt deținute, potrivit unor surse din piață, de unul dintre cei doi importatori prin care Gazprom exportă gaze în România.
Capacitatea disponibilă și capacitatea rezervată pentru export în punctul de de interconectare cu Ungaria de la Csanádpalota. Există însă o problemă mai mare. Principala problemă cu construirea prelungirii TurkStream în Bulgaria pare a fi cea a stațiilor de comprimare.
În acest conetext, companiile din Rusia specializate au fost sancționate de UE și SUA în momentul anexării Crimeei în 2017. Drept urmare, operatorul de transport din statul vecin, Bulgartransgaz, a semnat un contract cu divizia europeană a companiei americane Solar Turbines, Solar Turbines Europe SA – Belgia. Solar Turbines Europe SA – Belgia a furnizat deja, însă cu întârziere, 3 compresoare necesare stației de comprimare Rassovo. Expertul rus și cofondatorul RusEnergy, Mikhail Krutikhin, a declarat pentru presa bulgară că soarta TurkStream 2 „depinde de americani”, care vor trebui să înceapă să impună sancțiuni Nord Stream 2 și TurkStream 2 începând cu 2021.
Totodată, Krutikhin a atras însă atenția asupra faptului că pachetul de sancțiuni al SUA pentru cele două conducte nu menționează secțiuni terestre, ci doar maritime și navale. El a mai adăugat în același timp că acest lucru ar putea explica faptul că filiala belgiană a Solar Turbines a reușit să furnizeze compresoare pentru cele trei stații de comprimare ale TurkStream 2 din Bulgaria. La rândul lor, experții Consiliului Atlantic din Bulgaria, citați de publicația banker.bg, susțin că TurkStream 2 nu va fi finalizată conform strategiei Gazprom.
În același timp, experții consiliului au mai adăugat că Solar Turbines nu are de gând să livreze toate stațiile de comprimare necesare funcționării gazoductului, compania americană, la presiunea autorităților americane și europene, urmând a trage de timp cel puțin până când va fi finalizată construirea interconectorului dintre Grecia și Bulgaria, care va permite introducerea în Bulgaria de gaz natural lichefiat (GNL) american.
Gazprom va insista până atunci să ocolească Ucraina ca țară de tranzit, singura rută alternativă pentru gazul rusesc din TurkStream către Ungaria va fi România.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





